Un bihorean a venit până în Hălmagiu ca să fure o iapă

0
246

Un bărbat din Bihor a venit până în Arad cu planuri mărețe. Se pare că acesta a venit doar ca să fure o iapă, ceea ce i-a reușit până la un punct anume.
Astfel, jn noaptea de 23/24 august a.c., în jurul orei 00,30, polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț au depistat, pe D.N. 76, pe raza localității Hălmagiu, un bărbat care se deplasa pe marginea drumului, cu o cabalină.
Părând puțin suspect, aceștia au decis să îi facă un mic control ca să se asigure că totul este în normele legale și așa, aceștia și-au dat seama că ceva nu este în regulă.
Bărbatul în vârstă de 39 de ani, din județul Bihor, care nu locuiește și nu are rude/familie în zonă.

Bărbatul depistat nu a putut da explicații credibile despre motivul prezenței sale în zonă și nici despre documentele de proprietate ale animalulu pe care îl transporta. Astfel că, în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că acesta (o iapă în vârstă de 8 ani, în valoare de aproximativ 3.000 de lei) fusese sustrasă cu puțin timp în urmă de pe pășunea localității Hălmagiu, iar bărbatul intenționa să se deplaseze cu aceasta până la localitatea de domiciliu.

După toate acestea, bărbatul a fost reținut de polițiști și prezentat magistraților Judecătoriei Gurahonț în vederea luării de măsuri preventive, fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.