Un canadian câștigă premiul cel mare la loto și îl donează operelor de caritate

0
123

canadianUn canadian care a câștigat 40 de milioane de dolari (28 de milioane de euro) la loterie a anunțat marți că va dona întreaga sumă operelor de binefacere, transmite AFP.

Tom Cris a câștigat marele premiu la loterie în luna mai, însă abia luni s-a decis să își anunțe familia în legătură cu acest lucru. Nici măcar copiii săi nu cunoșteau situația, a afirmat el marți la postul public de radio-televiziune CBC.

El a explicat că a așteptat atât de mult pentru a face cunoscută vestea cea bună, deoarece a sperat că va scăpa de atenția mass-media care o însoțește, regulile loteriei canadiene prevăzând că persoana care a câștigat un mare premiu trebuie să fie fotografiată în timp ce i se înmânează cecul.

‘Mi-am spus că voi face acest lucru de Crăciun, oamenii sunt ocupați, nu vor băga de seamă, dar nu s-a întâmplat așa cum mă plănuisem’, a declarat el.

Tom Cris spune că este destul de norocos. Proaspăt pensionar al unei companii de materiale electrice din Calgary (vest), el intenționează să doneze banii Societății canadiene de cancer, precum și unei instituții medicale locale care a îngrijit-o pe soția sa, decedată din cauza acestei boli în februarie 2012.

‘Nu am nevoie de acești bani ca să trăiesc’, a adăugat el. ‘Am noroc. Sunt fericit că am câștigat banii. Sunt, de asemenea, fericit că îi pot dona’, a mai spus Tom Cris. Copiii săi au aprobat opera de binefacere, a dat el asigurări.

Fericitul câștigător al premiului cel mare apare în fotografie cu o șapcă de baseball trasă pe frunte și cu ochelari negri la ochi. AGERPRES/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.