Un cutremur de 3,4 grade pe Richter s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora locală 3:55, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 80,6 km, în apropierea următoarelor oraşe: 35 km vest de Focşani, 71 km nord de Buzău, 75 km est de Sfântu Gheorghe, 86 km sud-vest de Bârlad, 87 km sud de Bacău şi 90 km est de Braşov.

De la începutul lunii noiembrie, în România s-au înregistrat 16 seisme, cu magnitudini cuprinse între 2,2 şi 4,3 pe Richter.

Cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, de 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.

Recomandările redacției