Un elev arădean va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Chimie

0
293

Arădenii pot fi cu adevărat mândri de unul dintre copiii care studiază la Colegiul Național „Moise Nicoară”. Este vorba despre un băiat care, prin inteligența lui, și-a asigurat un loc la Olimpiada Internațională de Chimie.

„Lotul care va reprezenta România la ediția 51 a Olimpiadei Internaționale de Chimie, care se va desfășura în Paris, în luna iulie, a fost selecționat săptămâna trecută, la București. Pentru a intra în această competiție, elevii au trecut prin testări dificile: susţinerea a trei probe, timp de cinci ore, dintre care două probe teoretice şi una practică/experimentală, toate cu grad de complexitate extrem de ridicat. Problemele propuse spre rezolvare acoperă cinci secţiuni: chimie fizică, ştiinţele vieţii, chimie anorganică, chimie organică şi chimie analitică.

Tudor Lile ne dă din nou motive de mândrie: s-a calificat pentru Paris și va duce numele Colegiului Național „Moise Nicoară”, al Aradului și al României într-o competiție mondială, în care se confruntă cei mai buni chimiști din 80 de țări”, spun reprezentații școlii. 

Așadar, băiatul a devenit un reprezentant al școlii cu care se mândrește toată lumea și care, cu ajutorul rezultatelor lui va fii mereu un exemplu bun de urmat. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.