În condiţiile recentelor revolte care au izbucnit printre deţinuţi, revolte încurajate de anumite posturi de televiziune patronate de oameni aflate în spatele gratiilor, autorităţile par a fi scăpat situaţia de sub control. Vă reamintim că o revoltă a puşcăriaşilor a avut loc şi la Arad, după terminarea Campionatului European de Fotbal, pe parcursul căruia conducerea penitenciarului a prelungit perioada în care este permisă folosirea televizorului, până la terminarea meciului care începea la ora 22. Când programul a revenit la normal, deţinuţii au făcut scandal, dar lucrurile au intrat ulterior în normal.
Pe de altă parte, mai trebuie spus că în contextul în care din ce în ce mai mulţi deţinuţi obţin despăgubiri din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) pentru modul în care sunt deţinuţi în puşcăriile din România, o astfel de decizie a obţinut şi pedofilul arădean Nistor Isai Faur, care s-a plâns de condiţiile din penitenciarul Timişoara, astfel acesta a obţinut o despăgubire de 3.900 de euro.
În aceste condiţii, colonelul (r) Marin Bucur, fostul comandant al Penitenciarului Arad, un om care a lucrat în sistem şi care cunoaşte foarte bine problemele acestuia, a făcut o analiză la radiografie la sânge a situaţiei din închisorile din ţară. „Întrucât în ultimele zile manifestările unor deţinuţi din penitenciare au aprins din nou spiritele, iar în spaţiul public au apărut tot felul de comentarii care mai de care mai «originale», ca să nu spun fantasmagorice, m-am hotărât să transmit public câteva consideraţii, cu adevărat relevante despre aceste probleme. Menţionez că încă din anul 2005 am semnalat derapajele din sistemul penitenciar şi gravele probleme de sistem cu care se confruntă, dar absolut toţi cei cărora m-am adresat (ANP, Ministerul Justiţiei, prim-ministru şi chiar preşedintele ţării) au ignorant cu obstinenţă sesizările şi propunerile prezentate. În cele ce urmează, voi prezenta, pe scurt, ce se întâmplă acum în penitenciare, cauzele profunde ale fenomenelor şi câteva sugestii pentru depăşirea actualei situaţii”, îşi începe Bucur pledoaria.
Penitenciarul Arad, construit după modelul francez
Potrivit fostului comandant al Penitenciarului Arad, cauza principală a problemelor cu care se confrunta sistemul, incusiv numeroasele condamnări la CEDO, soldate deja cu câteva milioane de euro despăgubiri plătite de Statul Român o constituie infrastructura inadecvată. „Practic România nu dispune de penitenciare în sensul european al acestor instituţii. Sunt numai două penitenciare (Arad şi Giurgiu) construite după un model francez al anilor 1990 (camere cu suprafaţa de 17 m. şi utilităţi moderne, pentru trei persoane, dar în care s-au cazat şase sau chiar nouă deţinuţi). În rest avem două categorii de închisori. În Transivania funcţionează încă penitenciare din anii 1700 (Aiud, Gherla), 1900 (Cluj, Satu Mare, Timişoara, Craiova, Galaţi, parţial Botoşani). În perioada comunistă nu s-au construit penitenciare în adevăratul sens al cuvântului. Toate penitenciarele actuale, unele denumite pompos «de maximă siguranţă», au fost realizate după modelul lagărelor de muncă sovietice, cu camera de minim 50 de paturi, suprapuse pe trei-patru rânduri (deţinuţii dintr-o cameră constituiau un detaşament de muncă). Construcţiile nu au fost finanţate de la buget şi nici nu au avut la baza proiecte specifice acestui gen de stabilimente. Ele au fost realizate de marile trusturi de construcţii din România, din sumele alocate pentru organizarea de şantier a unor investiţii importante”, susţine Bucur.
Sistemul sovietic
Mai mult, Marin Bucur afirmă cu subiect şi predicat că în România se aplică şi în momentul de faţă sistemul sovietic de deţinere a arestaţilor preventiv. „Conform legii din 2013, toţi arestaţii preventiv sunt deţinuţi în aresturile poliţiei până la trimiterea în judecată. Aceasi lege prevede ca aceşti arestaţi sunt cazaţi «în comun». Toate normele iternaţionale obligă statele să asigure cazare individuală pentru aceste persoane, din considerente pe care nu e cazul să le dezvoltăm. Reamintim celor care se fac că nu văd realităţile din acest domeniu ca încă din mai 1990 Guvernul Roman a aprobat un program de modernizare a penitenciarelor, care prevedea, printre altele, construcţia a 15 închisori preventive. Până în prezent nu s-a construit niciuna. Cele două de care am pomenit nu au fost concepute ca închisori preventive, care au ca element definitoriu camera individuală. ANP şi Ministerul Justiţiei refuză în mod sistematic să facă publică structura camerelor în raport cu spaţial de cazare. Am aflat că aceste camere au capacitate de 12-30 paturi, multe dintre ele cu 30-50 paturi. Camerele cu unul-două paturi sunt cu totul o excepţie şi numai în sectoarele disciplinare. În Franţa, unde aceste date sunt publice, 80% din camere sunt individuale, 10% cu două locuri şi numai 5% au până la opt locuri. Cele două legi de executare a pedepselor adoptate în 2006 şi 2013 (am evitat denumirea exactă a acestor legi pentru a simlifica textul), sunt la originea multora dintre problemele apărute în acest domeniu, inclusiv cea privitoare la «operele ştiinţifice publicate de unii condamnaţi»”, a continuat Bucur.
Recidiviştii şi deţinuţii aflaţi la prima abatere, la oala comună
Potrivit fostului comandant al Penitenciarului Arad, legiuitorul nu a fost capabil să înţeleagă că recidiviştii nu ar trebui să stea împreună cu deţinuţii aflaţi la prima abatere. Motivele sunt evidente. „Cea mai gravă problemă creată de aceste legi constă în aceea că au eliminat unul dintre principiile de guvernare ale oricărui sistem penitenciar din lume, care obligă la separarea totală a recidiviştilor de persoanele aflate pentru prima dată în penitenciar. Aşa se face că în fiecare cameră sau grup de deţinuţi sunt disipaţi aceşti clienţi ai penitenciarelor care asigura controlul şi fac legea. Novicii sunt «sfătuiţi», jecmăniţi de bunuri, exploataţi şi antrenaţi la diverse activităţi interzise prin regulamentul penitenciar. Recidiviştii sunt în fruntea protestatarilor din aceste zile şi crează spectoacolul atât de gustat de telviziuni. Observăm că nu au revendicări punctuale şi vin cu aceleaşi probleme care au făcut obiectul unor dezbateri televizate, lipsite de profesionalism şi realizate la comandă”, a ţinut să precizeze Marin Bucur. În continuare, acesta critică modul în care se asigura hrana deţinuţilor şi faptul că magazinele aflate în interiorul închisorilor au devenit o sursă extraordinar de bună de profit, în timp ce deţinuţii fără bani sunt transformaţi în servitori de cei care-şi permit să facă diverse cumpărături. „Deţinuţii cu posibilităţi financiare cumpăra hrană şi alte produse alimentare de la magazinele din penitenciare, care au devenit afaceri înfloritoare pentru anumite persoane. Preţurile sunt cu mult peste media pieţei, iar acesti 28.000 de clienţi captvi sunt mană cerească pentru comercianţi. ANP este complice la această «afacere» şi închiriază spaţiile comerciale celor care plătesc cel mai bun preţ. În acest mod săracii din penitenciare, care constituie peste 80% din efectiv, devin slugile celor cu bani, cărora le asigură diverse servicii, inclusiv muncesc în locul lor”, mai spune fostul comandant al Penitenciarului Arad.
Pledoarie pentru un parteneriat public-privat
Declaraţiile unor oficiali care afirmă că penitenciarele sunt supraaglomerate şi personalul este insuficient sunt menite, în opinia colonelului Marin Bucur, să ascundă adevăratele probleme. Acesta susţine că în prezent penitenciarele adăpostesc cam 28.000 persoane, cea mai mică cifră din perioada postbelică. „Penitenciarele dispun de aproximativ 15.000 de posturi, dintre care 12.000 ocupate. Franţa dispune de 31.997 lucrători care gestionează aproximativ 70.000 de persoane. Din păcate, peste 40% dintre lucrători sunt încadraţi în servicii auxiliare (logistică, achiziţii publice, şi altele). Lipsa de pregătire specifică a unei mari părţi a personalului, clientelismul politic şi birocraţia excesivă constituie tot atâtea obstacole în calea unei activităţi eficiente, care să poată combate cu succes gravele probleme de sistem acumulate în ultimii ani. Sistemul penitenciar este unul din puţinele domenii sociale care nu au făcut obiectul unui program pe termen mediu şi lung, care să permită alinierea acestui sistem la standardele europene. Programul din mai 1990 a fost abandonat după căderea Guvernului Roman. În această perioadă s-au adoptat peste 500 programe naţionale pe cele mai diverse teme, unele exotice şi fără impact la scara naţională. Reamintesc guvernanţilor, foşti şi actuali că Franţa, un reper în domeniu, a construit cam 60% din capacitatea stabilimentelor penitenciare după anii 1987, în parteneriat public-privat”, afirmă Bucur. Acesta susţine că închisorile au fost finanţate de firme private, iar statul a concesionat unele servicii auxiliare către aceste firme pe durate cuprinse între 15 şi 20 ani. „Din păcate, din cauza corupţiei endemice, în România, parteneriatul public-privat nu s-a putut aplica în niciun caz. Autostrada Comarnic-Braşov este un caz emblematic în acest sens. Foste ţări comuniste, printre care Ungaria, Cehia, Slovacia au construit asemenea obiecteve în parteneriat public-privat, inclusiv penitenciare. Am prezentat aceste aspecte, pentru că cetăţenii de bună credinţa, plătitori de impozite să-şi formeze o imagine, chiar sumară, despre sistemul penitenciar românesc şi să nu se lase înşelaţi de fumigenele lansate de guvernanţi sau unele posturi de televiziune”, a încheiat Bucur.
