Ambulanța a fost solicitată, astăzi, la ora 11.36 pe A1, sensul de mers Arad -Nădlac, deoarece o persoană este întinsă pe asfalt. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 62 ani, cetățean francez – pasager în dreapta față, care este în comă. Acesta a fost transportat UPU. Se pare că victima a sărit din autoturism, însă nu se știe de ce.
UPDATE: Reprezentanții IPJ au declarat: „La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 11:36, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac au fost sesizați, despre un bărbat, cetățean francez, care ar fi căzut dintr-un autoturism, în mers. Persoana a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și evaluarea stării sale. Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale”.
FOTO: arhivă