La data de 9 august, polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați despre un furt, dintr-o societate comercială situată în Piața Agroalimentară din zona Lebăda, din municipiu.

Din cercetări, s-a stabilit că o persoană necunoscută, posibil bărbat, în noaptea de 8 spre 9 august, în jurul orei 4:50, profitând de neatenția vânzătoarei, ar fi sustras din sertarul casei de marcat aproximativ 23.000 de lei.

La scurt timp după producerea faptei, a fost identificat și depistat un arădean de 30 de ani, bănuit de săvârșirea faptei. Din suma sustrasă, au fost recuperați aproximativ 17.000 de lei.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând a fi luate și alte măsuri, dacă se impun.

Recomandările redacției