miniaturi

Un artist iscusit, realizatorul a sute de machete arhitecturale din lemn, este un simplu tânăr din satul Bocsig, de lângă oraşul Ineu. Pasiunea pentru această artă l-a determinat să investească timp, efort şi bani pentru ce speră el să fie o carieră în această frumoasă îndeletnicire. Acest tânăr artist, care îi transpune pe cei care-I admiră munca, într-o altă lume, pune suflet în machetele arhitecturale pe care le realizează cu propriile forţe. Prea puţin apreciat, sau chiar ignorat complet, cum se întâmplă cu mulţi artişti, Samuel Ovidiu Sima este o valoare care trece neobservată, pentru că din artă, mereu a fost greu să trăieşti, dar mai ales pentru că, „la noi”, artiştii nu sunt apreciaţi sau nu sunt băgaţi în seamă. Oamenii îi consideră munca o preocupare ciudată, pentru că nu e o formă de artă prea cunoscută sau populară în România.

La comanda clientului, Samuel Sima poate confecţiona orice clădire, dar şi multe alte lucruri, aproape orice în miniatură. Catedrala ortodoxă „Sfânta Trime” din Arad a fost realizată în patru săptămâni, precum şi Turneul Eiffel. Confecţionarea căsuţelor ţărăneşti durează, la unele, o săptămână, iar la altele două săptămâni. Realizarea unei miniaturi poate dura de la 2 sau 3 zile până la câteva săptămâni sau luni, în funcţie de complexitate şi gradul de detaliu dorit dar şi mărimea. De exemplu, dacă i-ar comanda cineva o cetate, artistul ar avea de muncit la ea, o lună şi jumătate sau două. „Lucrez mai mult din pasiune pentru miniaturi, în special machete arhitecturale, adică replici fidele după clădiri. În prezent, nu trăiesc din asta şi sunt puţin dezamăgit că arta modelismului adică a miniaturilor nu este apreciată la valoarea reală şi nici nu este prea cunoscută la noi în ţară”, a spus Samuel Sima.

La doar 24 de ani, tânărul din Bocsig se poate lăuda cu crearea a sute de machete arhitecturale, artă pe care a deprins-o pe parcursul anilor. De la 8, 9 ani, a început cu mult lucru manual, făcut acasă, cu hârtii şi cartoane, din care compunea diferite decoruri şi căsuţe mici din carton dar şi din lemn. Tot lucrând acasă şi tot încercând, îi ieşeau tot mai bine pe cum treceau anii, îi ieşeau tot mai reuşite. Pe la 15 ani şi-a procurat trusa de traforaj şi s-a hotărât să facă Turnul Eiffel. „La 15 ani, am realizat Turnul Eiffel cu traforajul manual din placaj de lemn stratificat gros de 4mm”. 

Samuel Ovidiu Sima poate confecţiona efectiv orice din lemn, dar nu beneficiază de o expunere la nivelul judeţului, astfel încât să poată trăi din arta lui. „Am făcut foarte multe căsuţe şi câteva avioane din lemn, dar nu am poze cu toate, pe unele le-am dat cadou, iar altele le-am vândut. Nu am comezi pe lună, doar la câteva luni am câte o comandă. Asta poate fi şi din cauză că nu mă ştie lumea. Păcat că au reclama cei cu scandaluri şi fapte urâte, iar cei care fac muncă cinstită şi stau în banca lor nu prea sunt băgaţi în seamă”, a spus tânărul.

Preţul lucrărilor variază în funcţie de cât timp munceşte plus materialele în care investeşte. Dacă lucrează câteva zile, preţul poate fi de o sută sau două de lei, iar dacă realizarea machetei durează câteva săptămâni, atunci poate costa mai multe sute de lei.

Anul trecut, pentru mai multe nunţi, a realizat căsuţe din lemn pentru plicuri, de 30 cm pe 20 cm. De asemenea, a realizat căsuţe, care să rămână amintire de la naşi, cu numele mirilor pe ea. Lucrările lui Samuel Ovidiu Sima sunt impecabile şi pot fi admirate pe pagina atelierului de miniaturi de pe Facebook. Pozele de pe pagină reprezintă o parte din lucrările cele mai importante: https://www.facebook.com/pages/Atelierul-De-Miniaturi/1567904013472212?fref=ts. Artistul poate fi contactat la numărul de telefon 0758518133.

 

Recomandările redacției