Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș I au descoperit un autoturism marca Mercedes-Benz, în valoare de 12.700 de euro, căutat de autorităţile din Spania.
În data de 28.02.2023, în jurul orei 06.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș I, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un cetăţean român, în vârstă de 38 de ani, conducând un autoturism marca Jeep, având pe trailer autoturismul marca Mercedes-Benz înmatriculat în Spania.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Spania la data de 04.11.2021.
Autoturismul, în valoare de 12.700 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.