De zile bune Aradul fierbe. Suporterii UTA-ei în special urmăresc cu sufletul la gură să vadă dacă deasupra Arenei „Francisc Neuman“ iese ori nu, fumul alb care să vestească faptul că Bătrâna Doamnă intră într-o nouă eră din punct de vedere managerial. Nu mai e un secret că, de câteva zile, discuțiile dintre actuala conducere, reprezentată de Alexandru Meszar și grupul de investitori care vor să preia clubul, avându-l pe omul de afaceri Simeon Apreutese ca vârf de lance, sunt în faza negocierilor decisive; negocieri care evident că se desfășoară în spatele ușilor închise. Însă oricât de închise ar fi aceste uși, de dincolo de ele tot mai transpare câte un mesaj, câte-un gând rostit cu voce tare sau câte o privire cu subînțeles, lucruri care apoi sunt preluate, transmise, interpretate, reinterpretate și răsinterpretate în buna tradiție arădeană. Orașul mustește de scenarii, de la cele mai pesimiste până la cele mai fantasmagorice, în ceea ce privește viitorul UTA-ei.
Dincolo de varietatea de supoziții și interpretări ale evenimentelor, numitorul comun al reacțiilor în lumea microbiștilor arădeni este acela că în majoritate covârșitoare aceștia doresc ca tranzacția „să se facă“. Există o presiune tăcută în rândul suporterilor utiști dar care alimentată de un orizont de așteptare foarte bine hrănit în ultimele săptămâni, poate să dea în clocot în cazul unor vești negative. Iar această stare de spirit nu este cauzată de o speranță nerealistă din partea fanilor, care și-ar imagina că odată cu venirea noii conduceri, UTA ar deveni peste noapte un mic PSG al României, unde se vor întoarce bani cu lopata iar jucătorii de mare valoare vor face coadă la intrarea dinspre Calea Aurel Vlaicu. Sunt cu siguranță și astfel de „visători“ însă marea majoritate a fanilor, inclusiv cei implicați activ în ultimii ani în viața clubului, își dau seama că proiectul în forma actuală și-a atins limitele iar provocările vor fi tot mai multe și tot mai grele, existând riscul să nu le putem face față.
Este dincolo de orice dubiu că ceea ce s-a întâmplat la UTA în 8 ani a fost un succes și un mare salt înainte față de stilul de management din anii anteriori. Este iarăși dincolo de orice posibilitate de tăgadă faptul că marele merit în acest succes îl are Alexandru Meszar. Tocmai de aceea, cel mai de dorit scenariu este acela în care noua structură de conducere a clubului îl va include și pe acesta, atât pentru a asigura continuitatea și o trecere cât mai fluentă la noile baze organizatorice dar și pentru că experiența și calitățile lui îl recomandă ca un om ce poate aduce plus valoare acestui club în continuare.
Doar că, actuala formă de organizare și actuala organigramă a clubului are niște limite care în acest sezon, cu precădere în această primăvară, au devenit evidente. În primul rând UTA nu poate să trăiască la infinit bazându-se pe banii publici veniți de la administrația publică locală, ca pe o sursă principală sau măcar esențială de venit. Nu intru în amănunte dar știm cu toții cât de imprevizibilă și uneori chiar toxică este relația sport – politică. Sigur că e de dorit ca administrația locală să rămână lângă club dar nu e de dorit ca echilibrul și poate chiar existența clubului să depindă de asta. Rolul suportului local ar trebui să fie în principal pe zona de infrastructură, unde este foarte mult loc de mai bine.
În al doilea rând, UTA nu poate spera la performanță și poate în viitorul destul de apropiat nici măcar la supraviețuirea în prima ligă, jucând pe tricouri cu sponsori care împreună varsă în bugetul clubului mai puțini bani decât cei încasați din bilete și abonamente. Nu este o exprimare metaforică, cifrele din raportul financiar pe anul calendaristic 2021 arată această realitate; și asta în condițiile în care jumătate din acel an UTA a jucat fără spectatori din cauza pandemiei, iar cealaltă jumătate cu restricții de 25, 50 sau uneori 75%.
În sfârșit, acest sezon a demonstrat că UTA are mare nevoie de un implant de know-how pe partea de management sportiv. Campionatul trecut l-am încheiat pe locul 8. În vară și pe parcursul acestui sezon s-au făcut investiții serioase la nivelul lotului, existând o creștere a fondului de salarii. Însă la finalul campionatului UTA va termina pe locul 10 sau 11. Acest lucru se traduce economic într-un mod foarte simplu: am cheltuit mai mult și am câștigat mai puțin, deoarece suma de care vom beneficia din drepturile tv va fi mai mică decât cea de anul trecut. Sigur că fotbalul nu este matematică dar dacă rezultatele unui meci sau a câtorva meciuri fac obiectul unor factori care scapă controlului, atunci când vorbim despre rezultatele unui sezon întreg, acestea au „prostul obicei“ să reflecte fie calitatea jucătorilor fie calitatea muncii antrenorilor, fie ambele. Realitatea rece, necosmetizată, este aceea că UTA a investit pe parte sportivă într-un grup care nu a livrat rezultatele așteptate. Iar asta mă determină să cred că este nevoie de o resursă umană cu o competență sporită în alegerea jucătorilor și antrenorilor, dar și în negocierea contractelor cu aceștia.
Revenind la ideea de la care am pornit aceste rânduri, încerc să evit să mă las dus de valul diferitelor scenarii care îmi ajung la urechi. Până la urmă e cât se poate de normal ca într-un proces de negociere să fie două părți cu idei diferite asupra mai multor aspecte, pentru că altfel nu ar mai exista negocieri și discuția s-ar termina în 5 minute. Ambele părți aduc la masă însă oameni cu greutate și experiență în domeniile lor, capabili cu siguranță să găsească formulele de compromis care să conducă procesul către un final pozitiv.
Super analiza!!