Ajuns la venerabila vârstă de 78 de ani, un pensionar din Arad riscă să ajungă la închisoare, după ce a fost acuzat de uciderea soţiei. Bărbatul ar fi lovit-o la beţie, iar femeia, rănită grav, a decedat în spital. Poliţiştii l-au reţinut, iar judecătorul a decis arestarea sa. „De 50 de ani am fost împreună. Nu ştiu ce am făcut, vă spun sincer”, a spus suspectul principal. Incidentul s-a petrecut în urmă cu aproape 3 săptămâni, în 31 octombrie. Bătută violent, femeia a ajuns la spital cu ambulanţa, de-abia a doua zi. Rănită grav, aceasta a rămas în spital până marţi, când a decedat. „S-a întâmplat un caz în familie, înţelegeţi? Un necaz, adică soţia e bolnavă de ani de zile, tot în pat a stat, eu m-am ocupat de ea şi am fost la cimitir, să duc flori la părinţi, am băut şi am mers acasă. Am fost atât de beat, că nu mai ştiu ce am făcut. Eu nu ştiu dacă am lovit-o, dar nici nu putea să o lovească altcineva şi avem şi un băiat cu handicap”, a mai spus bărbatul. Vecinii sunt şocaţi de cele întâmplate, mai ales că bătrânii erau cunoscuţi ca fiind oameni liniştiţi. Fiindu-i schimbată încadrarea juridică, agresorul a fost ridicat de ofiţerii de la judiciar şi plasat în arest.

„Inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri în zona capului, generându-i acesteia un politraumatism cranio-cerebral care a determinat decesul victimei”, a declarat Corina Corbaciu, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi a decis ca bătrânul să fie arestat preventiv.

Cristian Cotuna

Recomandările redacției