Un Ponta responsabil

Nu credeam că Victor Ponta poate da dovadă de atâta responsabilitate atunci când vine vorba de  Guvern. Am ca argument activitatea acestuia de până acum, din ultimii doi ani, coroborată cu digerarea eşecului de la prezidenţiale, când în loc să-şi suflece mâinile şi să se apuce de bugetul pe 2015, a preferat să plece în concediu. Şi nu oriunde, ci într-o ţară exotică, parcă pentru a-i sfida pe milioanele de români care şi-au pus ştampila pe numele lui. Mai aveam un argument, acela al capacităţii de a crea în timp scurt un buget care să cuprindă toate promisiunile electorale, foarte multe şi costisitoare.
Având aceste repere, mă aşteptam ca bugetul să ajungă în Parlament undeva pe la jumătatea lunii ianuarie, cel mai devreme, iar acolo să mai stea „îngropat” în dezbateri, încă vreo trei săptămâni. Automat, ca oraşele şi comunele să-şi poată adopta propriul buget prin martie, aprilie.
Acum, mă văd nevoit să-i felicit pe Ponta şi pe echipa lui, pentru modul cum se mişcă, cum subliniază repere de timp pe care vreme de doi ani nu le-am prea văzut decât atunci când s-au grăbit să-l demită pe Băsescu.
Nu ştiu care sunt scopurile ascunse ale lui Ponta. Dacă ar fi să fiu meschin, ar trebui să spun că va croi un buget nesustenabil, deci nerealist, pe care apoi i-l va pune în braţe unui viitor guvern, pentru a-l discredita. Aceasta este varianta negativistă a comportamentului premierului.
Vreau să cred, însă, într-o variantă optimistă, adică într-un Ponta responsabil, nu doar atent la viitoarea lui carieră, ci şi la direcţia în care merge ţara.
Sigur, Victor Ponta îşi urmăreşte şi propriul lui interes. Nu neapărat unul ca prim-ministru, dar pe cel de politician sigur. Ponta are doar 42 de ani, deci tot viitorul politic în faţă. Înfrângerea din acest an, de la prezidenţiale, chiar dacă foarte greu de gestionat, nu înseamnă sfârşitul politic al lui Ponta. Dar, dacă această înfrângere este însoţită de o guvernare proastă în continuare, cu nerespectarea măcar în linii mari a promisiunilor electorale, atunci putem vorbi la trecut de politicianul Victor Ponta.
Cu riscul de a mă repeta, atitudinea lui Ponta mă surprinde, dar îşi are explicaţia logică tocmai în dorinţa acestuia de a-şi salva viitorul politic. Până acum, niciun candidat la preşedinţie perdant nu a reuşit să-şi cosmetizeze înfrângerea, cu excepţia lui Emil Constantinescu, în 1996, care a câştigat după ce cu patru ani înainte pierduse în turul doi. Iar dacă ne gândim că şi Constantinescu a cam ieşit pe uşa din dos a istoriei, putem spune că Ponta este singurul care poate să se salveze după o asemenea înfrângere. Nici Vadim (în 2000), nici Năstase (2004), nici Geoană (în 2009) n-au avut această şansă sau, dacă au avut-o, n-au ştiut să profite de ea. În schimb Ponta poate să-şi conserve numărul de voturi de la alegeri şi în timp să-l şi sporească. Este premier, deci în pole-position-ul politicii, conduce cel mai mare partid din România şi, dacă îşi onorează promisiunile, o să aibă viaţă (politică) lungă. Şi, dacă tot e la un nou început, unul cu mult mai promiţător decât cel din 2012, mă simt dator măcar câtva timp să-i ofer un gir de încredere.