Festivalul Internaţional de Teatru Clasic îşi intră de-a binelea în drepturi, aşa că astăzi spectatorii vor avea de ales între două spectacole incitante în egală măsură: de la orele 19,00, în Sala Mare, „Vivaldi și
anotimpurile”, – spectacol de teatru coregrafic al Teatrului Național Târgu-Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”, în regia lui Gigi Căciuleanu, acelaşi Gigi Căciuleanu semnând şi scenariul, şi coregrafia, iar de la orele 20,30, în Sala Studio, Astă seară Lola Blau, de Georg Kreisler, spectacol pus în scenă de actorii Teatrului Evreiesc de Stat  București sub bagheta regizorală a lui Alexandru Dabija (spectacol jucat în limba idiș şi tradus în limba română).
Cu certitudine că alegerea va fi mai mult decât dificilă, dat fiind că „se bat” un spectacol în care limbajul sunetelor armonice se combină fericit cu limbajul mişcării tăcute dar semnificative (dansul), şi un altul în care problema cea mai acută nu are nimic de-a face cu estetica ci cu conştiinţa.

Recomandările redacției