În această dimineață, în jurul orei 06:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Macea.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. De asemenea, la locul evenimentului au acționat și pompierii voluntari ai SVSU Macea.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă la nivelul bucătăriei casei, flăcările fiind propagate la acoperișul casei, cu posibilitate de extindere la întreaga locuință.
Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul sa fie localizat și lichidat prompt, limitând astfel pagubele materiale.
Au ars: acoperișul pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, iar bucătăria și două încăperi ale casei, cu bunurile aflate în interior au fost afectate.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric.