La data de 11.02.2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a propus luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile, față de inculpatul P. E.-G. (persoană care anterior a mai fost trimisă în judecată în alt dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru săvârșirea unei infracțiuni similare), cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fapte prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 şi art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că:

În data de 10.02.2025, în jurul orei 20:45, inculpatul P. E.-G. a condus, pe strada Renașterii din mun. Arad, autoturismul marca Volkswagen, număr de înmatriculare AR-*****, având suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice și o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0, 80 gr/l alcool pur în sânge

Conform Buletinului de analiză toxicologică nr. ***, în urma recoltării probelor biologice ale inculpatului, au rezultat următoarele valori: proba I alcoolemie 2, 73 g/l alcool pur în sânge, proba II alcoolemie 2, 41 g/l alcool pur în sânge.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu față de inculpatul P. E.-G. pentru o durată de 30 de zile.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a tragerii la răspundere penală a autorului.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției