În seara de 14 aprilie a.c., în jurul orei 21:40, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un eveniment rutier.
Din primele verificări, a reieșit că un arădean de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu, spre P-ța UTA, a pătruns în intersecția cu str. Dâmbovița, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 66 de ani, din Arad. În urma impactului, șoferul de 30 de ani a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind rănit ușor, din primele observații.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,94 mg./l. alcool pur în aerul expirat, în cazul șoferului transportat la spital, fiind dispuă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier.