Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș din data de 29.09.2023 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul T.I. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, (omorul săvârșit prin cruzimi).
S-a reținut suspiciunea că în seara de 24.09.2023, în timp ce se aflau la locuința din mun. Timișoara, pe fondul unui conflict verbal și al consumului de alcool, numitul T.I. a lovit-o cu un sucitor pe persoana vătămată A.F. (fosta soție cu care locuia în același imobil), iar apoi a turnat combustibil pe aceasta și i-a dat foc, cu o brichetă, după care nu a anunțat incidentul pentru acordarea ajutorului medical victimei, aceasta decedând în dormitorul imobilului, în data de 25.09.2023, ca urmare a leziunilor traumatice provocate prin arsura termică cu flacără.
La data de 29.09.2023 numitul T.I. a fost reținut pentru 24 ore, inculpatul fiind prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a admis propunerea parchetului, dispunând arestarea preventivă a inculpatului T.I. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.09.2023.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea unei măsuri preventive nu pot să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, inculpatul fiind nevinovat până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare.
Articol precedent: https://www.glsa.ro/o-femeie-din-timisoara-a-fost-arsa-de-vie-de-sotul-ei-acesta-si-a-recunoscut-crima-dupa-ce-initial-declarase-ca-sotia-s-a-ars-la-gratar/