Doi bărbaţi căutaţi de autorităţile române, care aveau de executat pedepse privative de libertate, au fost depistați de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac. Miercuri, 20.12.2017, în jurul orei 06.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară Vasile G., în vârstă de 36 de ani, din judeţul Neamţ.  În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, având de executat o pedeapsă cu închisoarea de 1 an.

Câteva ore mai târziu, la Punct de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei Costel M., în vârstă de 38 de ani, din municipiul Bucureşti. Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, având de executat o pedeapsă cu închisoarea de 1 an.  În ambele cazuri, persoanele în cauză au fost predate unor echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Recomandările redacției