Un vis împlinit: întâlnire emoţionantă cu fiii comunei Hălmăgel

0
512

Vorbim la începutul unor activități culturale de vremea de afară, că nu mai poți fi sigur pe ea, odată e prea cald, altă dată plouă de nu mai știi pe unde să te adăpostești.

De această dată, la Hălmăgel a fost vreme favorabilă pentru activitatea pe care a organizat-o primarul comunei, Mihaela Banci și care se numește ,,Întâlnire cu fiii comuneiˮ, de care mi-a spus în urmă cu un an de zile.

O întâlnire frumoasă care ar trebui organizată în toate comunitățile din județ. Am văzut îmbrățișări, pupături cu lacrimi în ochi, mulțumiri primăriței pentru gestul pe care l-a făcut pentru ei, unii fiind plecați de zeci de ani din comună și care au mai venit prin comună dar fără să aibă ocazia să se vadă într-un mod așa de restrâns.

Pentru a afla mai multe detalii despre eveniment, am vorbit cu doamna primar.

Doamna primar, v-aș ruga să ne spuneți ceva despre această întâlnire cu fiii comunei.

─Vedeți, acesta a fost visul meu, să organizez o întâlnire cu cei care au plecat din satul lor natal la școli și studii. Din comuna noastră s-au ridicat persoane de cultură, astăzi găsindu-i cadre didactice, ingineri, în rândul M.A.I, MAPN și cam în toate domeniile. Acum, în deschidere, vreau să le urez «Bun venit!».

 

Bine ați venit acasă

„Iată că, după o lungă perioadă de timp, Dumnezeu ne-a ajutat să ne vedem cu zâmbete şi lacrimi în ochi de bucurie. Aceasta este o zi sfântă pentru noi și va intra în tradiție, acesta fiind ediția I. Această întâlnire ne va aminti de tradiții, de vârsta copilăriei petrecute împreună, de anii frumoși de școală petrecuți împreună, de casa părintească pe care nu o putem uita niciodată, locurile noastre natale care sunt pline de istorie. Așadar, «Întâlnirea cu fiii comunei Hălmăgel» și programul care va decurge timp de câteva ore poate să înceapă!ˮ, a spus primarul Mihaela Banci.

Programul a început cu un sobor de preoți care au spus o rugăciune, a urmat o paradă a portului popular și cu un scurt program artistic susținut de elevii școlii din Hălmăgel. Pe scenă a mai urcat și profesoara Voichița Pașcu care a prezentat o informare despre comună fiilor prezenți la întâlnire.

După această prezentare au luat cuvântul cei prezenți, aceștia au depănat amintiri și au vorbit despre ceea ce au realizat până în ziua de azi. La finalul discuțiilor din sala Căminului Cultural, s-au îndreptat cu toții în alai către școală unde s-au vizitat spațiile școlare, arta populară, cum se confecționau vasele din lut, pictură pe sticlă, icoane, cărțile vechi și băncile în care au învățat în ciclul primar.

,,Cuvintele sunt prea sărace pentru aceste momente și emoții pe care le avem noi astăzi. Ne aflăm lângă clădirea școlii generale, al cărui prag este trecut cu emoție de peste 50 de ani. În prezent mai funcționează Școala Gimnazială, Luncșoara și Grădinița cu program normal Hălmăgel. Nicolae Baltă a fost un dascăl model și conducător al unității, căruia îi și urmăm exemplul. Școala noastră a dat elevi foarte buni pentru licee și mai departe, având directori exemple precum: Viorica Kozac, Elena Halic, Alexandru Ilisia, Mihaela Banci care este actualul primar și eu care sunt în prezentˮ, a precizat directoarea școlii, profesor Ana-Maria Ilisia.

 

Program cultural cu ocazia ,,Întâlnirea cu fiii comuneiˮ

A fost prezentă o formație ,,Autenticˮ, alcătuită din trei persoane, un suflător la saxofon, un acordeonist și unul la orgă care au lăsat publicul impresionat de ceea ce au prezentat. Această formație a acompaniat soliști precum: Radu Vand, Viorica Mănăstire, Andreea Vand, Dorel Banci, Radu Mateș, Adrian Gancea, Alin Trifan. 

O surpriză a fost însă un copil de 13 ani, Eduard Mihai, din satul Țohești, un copil cu un mare talent în muzică şi care este un model lăudat de cadrele didactice prezente la această întâlnire.

Voicu Sida

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.