Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul pentru înfiinţarea şi funcţionarea Punctelor Gastronomice Locale. Potrivit iniţiativei, Punctul Gastronomic Local este o unitate de valorificare a producţiei primare locale, situată într-o localitate rurală, unde se prepară şi se servesc produse culinare şi băuturi, după reţete specifice zonei, directă către consumatorul final, pentru un număr maxim de 15 persoane simultan. Legea merge la promulgare. „Punctul Gastronomic Local este o unitate de valorificare a producţiei primare locale, situaţie într-o localitate rurală, unde se prepară şi se servesc produse alimentare, după reţele specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru un număr maxim de 15 persoane simultan. Localitatea rurală este reprezentantă de sate reşedinţă de comună, sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor sau oraşelor”, mai arată proiectul.

Produsele alimentare din oferta Punctului Gastronomic Local se prepară din materii prime disponibile pe plan local, provenite în principal din producţia primară de la nivelul exploataţiei proprii, de la producători, pescari, vânători, culegători şi colectori de produse forestiere nelemnoase.

„Punctul Gastronomic Local poate funcţiona în incintele existente în locuinţe particulare, ferme agricole, amenajări piscicole, stâne, stupine, crame, adăposturi pescăreţti, fonduri de vânătoare, crescătorii de vânat, complexuri de vânătoare, centre de colectare a ciupercilor şi fructelor de pădure, centre de colectare a vânatului, ocoale silvice, mănăstiri, precum şi în alte construcţii şi amenajări dintr-o localitate rurală, unde se desfăşoară una sau mai  multe activităţi conexe cu producţia primară de produse agricole, pescuitul, vânătoare, recoltarea sau colectarea produselor forestiere nelemnoase”, mai indică iniţiativa legislativă. Punctul Gastronomic Local poate înfiinţat de către persoane fizice şi persoane juridice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a acestui tip de unitate, la Direcţia Sanitată Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor de pe raza judeţului unde acesta îşi desfăşoară activitatea.

Înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a Punctului Gastronomic Local de către persoanele fizice se realizează în baza atestatului de producător însoţi de copia carnetului de comercializare, a carnetului de membru vânător vizat pe anul în curs, a permisului de pescuit comercial vizat pe anul în curs sau a autoritzaţiei de recoltare a produselor forestiere nelemnoase eliberată de autorităţile competente, după caz, în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice în vigoare. Înfiinţarea unui Punct Gastronomic Local de către persoanele fizice ce sunt producători locale este realizată în baza atestatului de producător sau a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol. În județul Arad avem deja câteva puncte gastronomice locale, situate în special în zona viticolă a județului. Dar mai există suficient potențial și în alte locuri din județ. (sursa.news.ro)

Recomandările redacției