okk (1)Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Facultatea de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară, Asociația Studenților Mediciniști Arădeni, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean și Colegiul Medicilor Dentiști Arădeni, au organizat, în perioada 29-31 mai, în Campusul Universitar „Vasile Goldiș”, primul Congres Internațional de Medicină Dentară.
La lucrările Congresului Internațional de Medicină Dentară au participat d-na prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității, specialiști internaționali, precum prof. univ. dr. Salvatore Parascandolo, din cadrul Universității din Napoli – directorul secției de chirurgie maxilofacială a Spitalului Caldarelli din Napoli, prof. univ. dr. Kinga Lacykone Turzo, prodecanul Facultății de Medicină Dentară din Szeged, prof. dr. Victor Valea, conducătorul Unității de Medicină Practică „Vivas Dent” Arad și președintele Asociației ATRIMED, prof. univ. dr. Liana Moș, decanul Facultății de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară, Ș. L. dr. Virgil Vască, Ș. L. dr. Paul Freimann – directorul Congresului Internațional de Medicină Dentară, medici stomatologi, cadre didactice, studenți, masteranzi, doctoranzi, postdoctoranzi, tineri medici stomatologi.
Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiș”, a declarat că: „A fost un Congres internațional organizat de Facultatea de Medicină Dentară, care pe durata celor trei zile, a reunit lectori de renume din domeniu, din ţară și străinătate, cum ar fi Italia, Germania, Ungaria. Congresul a cimentat colaborarea între Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UVVG și facultățile de medicină dentară ale Universităților din Europa și România, în special cea din Timișoara și Szeged. Sala a fost arhiplină cu o participare deosebit de largă din partea studenților și tinerilor medici dentiști”.
Prof. univ. dr. Salvatore Parascandolo, din cadrul Universității din Napoli, directorul secției de chirurgie maxilofacială a Spitalului Caldarelli din Napoli, a precizat: „Suntem bucuroși că am participat la primul Congres Internaţional de Stomatologie și Chirurgie Maxilofacială, organizat la Arad, de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, unde au participat foarte mulți studenți. Îi mulțumim d-lui. prof. Virgil Vască pentru invitație, dar și celorlalţi conferențiari și sperăm să continuăm colaborarea”.
Prof. dr. Victor Valea, conducătorul Unității de Medicină Practică „Vivas Dent” Arad, a adăugat: „Mă bucur că am participat la acest prim congres al Universităţii de Vest „Vasile Goldiș”, care de fapt este o mândrie pentru toți medicii stomatologi din orașul și județul nostru, dar și din întreaga zonă de Vest a României. Îi felicit pe toți cei care s-au ocupat de organizarea congresului și mă bucur că, în urbea noastră, care dezvoltă tot mai mult o ținută universitară, s-a desfășurat Congresul de Stomatologie și Medicină Dentară”.
Dr. Virgil Vască, din cadrul Facultății de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară a UVVG, unul dintre inițiatorii congresului, a subliniat, că „evenimentul a reunit nume importante din stomatologia și chirurgia maxilo-facială națională și internațională din România, Germania, Ungaria și Italia, precum prof. univ. dr. Salvatore Parascandolo, din cadrul Universității din Napoli – directorul secției de chirurgie maxilofacială a Spitalului Caldarelli din Napoli, prof. dr. Victor Valea, conducătorul Unității de Medicină Practică „Vivas Dent” Arad și președintele Asociației ATRIMED, care au abordat teme de actualitate cum ar fi implantologia, protetica, parodontologia, chirurgia orală și chirurgia oro-maxilo-facială”.
„Universitatea noastră a organizat primul Congres Internațional de Medicină Dentară și Implantologie din Româna, iar cu această ocazie s-au stabilit câteva teme importante care se referă la implantologie, protetică, stomatologie generală, chirurgie orală și maxilofacială, unde au participat lectori de renume la nivel internațional din Italia, Ungaria și România. Prin Facultățile de Medicină Generală și Medicină Dentară, Universitatea noastră oferă toate condițiile și este angajată ferm în acțiunile de pregătire și organizare a conferințelor internaționale cu bune participări și un nivel științific de abordare a problematicilor la nivel european.”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad”.
Biroul de presă al UVVG
Daniel Albu

Recomandările redacției