Guvernul României estimează un deficit bugetar de 5,8% din PIB pentru anul 2022. Numai că această estimare poate fi modificată drastic de grevele care se anunță pentru anul viitor. Mai multe categorii de bugetari sunt dispuse să înghețe activitatea unor instituții pentru a-și cere drepturile salariale.

Angajații CFR au fost printre primii care au ieșit la protest. Peste 100 de trenuri au fost afectate de întârzieri, inclusiv la Arad, iar 54 de gări au avut activitatea oprită. La această grevă au participat peste 1.000 de angajați CFR SA, dintr-un total de circa 20.000. Aceste greve pot deveni tot mai dese în perioada următoare. Angajații companiei au fost afectați în vara lui 2021 și de întârzieri ale plății, conform unei analize realizate de psnews.ro.

În aproape toate spitale din țară este grevă japoneză, deoarece personalul medical vrea o creștere salarială. Federația SANITAS vrea salarii de bază pentru toți angajații din sănătate și asistență socială la nivelul anului 2022. De asemenea, vrea ca sporurile să fie plătite la nivelul salariilor de bază pentru anul 2022. În plină pandemie, Guvernul nu-și permite deloc să aibă probleme cu personalul medical, deoarece acest lucru ar putea pune în pericol viața cetățenilor.

Profesorii amenință cu greva generală dacă nu vor primi o creștere salarială de 16%, promisă de mai multe ori de Guvern. O grevă generală a profesorilor ar închide toate școlile și ar afecta multe examene. Guvernul a modificat „ordonanța trenulețul” care îngheța salariile bugetarilor și a permis o creștere salarială de 8% pentru profesori. Numai că acest lucru nemulțumește în continuare cadrele didactice, care se plâng că de mai mulți ani nu au mai avut salariile mărite. O lege din 2017 prevede că salariile profesorilor trebuiau să crească, în septembrie 2020, cu 16%, însă pandemia coronavirus a schimbat acest plan.

Polițiștii și angajații de la Garda de Mediu sunt și ei nemulțumiți de Ordonanța adoptată de Guvern și vor adoptarea Legii 153/2017, care anunța toate creșterile salariale.

Dacă Guvernul ar oferi toate aceste măriri, atunci deficitul bugetar ar exploda în 2022. Pe planul de buget prezentat de Ministerul Finanțelor, se estimează că România va avea un deficit bugetar de 5,8% în 2022, însă acest prag este mult mai mic decât estimările făcute de Comisia Europeană, care arăta că deficitul bugetar al României ar putea ajunge, în 2022, la circa 6,9% din PIB.

Bugetul statului nu-și permite cheltuieli în plus, mai ales că datoria publică a țării a ajuns la 49,3%. Se preconizează că în 2022 vom depăși pragul de 50% pentru datoria publică, mai scrie psnews.ro.

România riscă să fie printre țările UE cu cel mai mare deficit în 2022. Pragul de 5,8% este deja mare și el nu include creșteri salariale pentru bugetari.

Vecinii noștri au estimări economice mult mai bune

Bulgaria își poate redresa economia mult mai repede după această pandemie. În estimările CE, Bulgaria are un deficit de 2,8% din PIB pentru anul 2022.

Ungaria estimează un deficit bugetar de circa 4,9% din PIB, reducând previziunea de 5,9%. Ungurii sunt ambițioși și vor să rămână sub pragul de 5% pentru deficit. Grecia are și ea mari ambiții, iar în estimările Comisie Europene, grecii aveau un deficit bugetar de 3,9% din PIB.

sursa: psnews.ro

  • Kâzzunis spune:

    Ar fi interesant de știut cât la sută din P.I.B. se cheltuiec cu pensiile speciale. Au apărut estimari în spațiul public care susțin că 100.000 de pensii speciale valorează cât toate celelalte pensii la un loc. Cadrele medicale au deja salarii competitive care de puține ori se reflectă în calitatea actului medical. Știe toată țara că în România „mori cu zile” în spital. Ar fi încă o inechitate dacă s-ar majora sau măcar indexa salariile unor categorii, în timp ce salariul celorlalte categorii ar rămâne înghețate. Legea salarizării ar trebui aplicată unitar și fără discriminări, iar tăierile ar trebui făcute la categoria LUX ,nu la categoria SUBZISTENȚĂ.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției