Urmărit internațional depistat în zona Gării

0
101

Jandarmii au depistat şi predat organelor abilitate un bărbat, dat în urmărire internaţională pentru furt.  În noaptea de 19-20 februarie, în jurul orei 1.40, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, aflat în serviciu de ordine și siguranță publică, a depistat, în Piața Gării din municipiul Arad, o persoană urmărită internațional. „La vederea echipajului de jandarmerie, persoana a prezentat un comportament ce a atras atenția, motiv pentru care jandarmii au procedat la legitimarea acesteia, în vederea stabilirii identității. La verificările efectuate, a rezultat că persoana în cauză, Nicușor T., în vârstă de 45 de ani, cu domiciliul în județul Brăila, era dată în urmărire internațională, din luna noiembrie 2015, pe numele său existând un mandat de executare a pedepsei de patru ani și două luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, lt.col. Emilia Fînaţă.  Persoana a fost condusă la sediul poliției, în vederea luării măsurilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.