Doi bărbați căutaţi de autorităţile române şi germane pentru punerea în aplicare a unor mandate emise pentru săvârşirea infracţiunii de furt, au fost depistați de poliţiştii de frontieră şi predați autorităţilor competente. La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, cetăţeanul român M.I., în vârstă de 19 de ani, domiciliat în judeţul Vrancea. La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile române, mandat european de arestare, pentru săvâr­şirea infracţiunii de furt.
În Punctul de Trecere a frontierei Turnu, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român M.C., în vârstă de 39 de ani, având domiciliul în municipiul Bucureşti. Şi în acest caz, în urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile germane, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Persoanele în cauză au fost predate unor echipaje operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției