Următoarele trei spectacole ale lunii pline de teatru

0
302

Proiectul Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad, Lună pluină de Teatru, continuă cu piesa Gaițele, care va avea loc joi, 10 ianuarie, ora 19.00 în sala mare.

Într-o casă în care domină tonul înalt, meschinăriile, egoismul și ironia dusă la extrem, Mircea Aldea este un intrus, intrat forțat, prin căsătoria cu Margareta Duduleanu. O căsnicie care se macină încet, încet până ajunge la disperare.

Totul despre femei, are loc sâmbătă de la ora 17.00 și 19.30. Este despre două surori care au întrerupt orice legătură din cauza unui bărbat. Cea de-a doua poveste este despre două femei extrem de apropiate până în momentul în care în relația lor intervine o criză. Apoi mai este povestea unor secretare și povestea a trei bătrâne din același azil.

Spectacolul Al tău vechi, Caragiale!, care are loc duminică, 13 ianuarie, este o confirmare a faptului că lumea lui Caragiale este azi, mai actuală decât oricând: o regăsim în fiecare zi, în oameni, în întâmplări, în gesturi, în fapte.

Regia: Valentin Voicilă

Despre acest spectacol, Valentin Voicilă, care se află în dublă ipostază, aceea de actor și de regizor, spune: ,,Spectacolul meu se numește ,,Al tău vechi, Caragiale!” pentru că așa își încheia Caragiale scrisorile către Vlahuță. Începea adresându-i-se într-un mod dezarmant pentru noi, cei de azi, – ,,Frate Vlahuță” – și încheia așa cum am arătat puțin mai devreme”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.