LPF a dezvăluit programul complet al etapei 25 din Superligă, iar meciul de pe Arena „Francisc Neuman” dintre UTA și FC Botoșani se va disputa luni, 12 februarie, de la ora 17:00. Va fi al doilea meci pe teren propriu al „roș-albilor” din acest an, după cel câștigat acum două zile împotriva lui Sepsi (2-1). Programarea este una destul de nefericită pentru fanii arădeni, având în vedere că duelul se va disputa într-o zi lucrătoare. În tur, cele două formații au remizat la Botoșani, scor 2-2. Gazdele au condus cu 1-0 și 2-1, prin golurile marcate de Florescu, respectiv Ilicic, dar UTA a revenit de fiecare dată, prin Carp și Cooper. Golul egalizator a sosit în minutul 90+7, într-un moment în care „roș-albii” erau în 10 oameni.

Programul complet al etapei 25:

Vineri, 9 februarie

Ora 17:00 Oțelul Galați – FC U Craiova

Ora 20:00 Universitatea Craiova – Universitatea Cluj

Sâmbătă, 10 februarie

Ora 14:00 Politehnica Iași – FC Voluntari

Ora 21:15 CFR Cluj – Rapid

Duminică, 11 februarie

Ora 18:15 FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești

Ora 20:45 FCSB – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Luni, 12 februarie

Ora 17:00 UTA Arad – FC Botoșani

Ora 20:00 Farul Constanța – Dinamo București

 

FOTO: UTA Arad

Recomandările redacției