UTA a spulberat ultimele speranţe ale Baloteştiului

0
54
????????????????????????????????????

Roş-albii au legat a doua victorie conse­cutivă în Liga a II-a, impunându-se sâmbătă cu 3-1 pe terenul codaşei din Baloteşti, echipă ce îşi mai lega speranţele de salvare doar cu trei puncte. Nu a ieşit, însă, deloc bine pentru ilfoveni, surprinşi de o UTA motivată şi pragmatică.
„Bătrâna Doamnă” a deschis scorul la una din puţinele faze cu adevărat periculoase din prima parte: era minutul 29, atunci când golgheterul Cipri Rus a marcat cu ajutorul lui Ghiţă, după o centrare a lui Miculescu.
Nici repriza a doua nu a fost foarte animată, cu toate că gazdele – fără să mai aibă ce pierde – au început să accepte jocul pe contre. Baloteştiul putea egala în minutul 66, El Hasni respingând de pe linia porţii mingea şutată de Stoica, după ce jucătorul gazdelor îl depăşise şi pe Bodea.
Ocazie ce avea să se răzbune cinci minute mai târziu: Copaci a marcat din 6 metri după ce Iordan a resins mingea în faţă, în urma unui corner executat de Miculescu şi a unei reluări cu capul a lui Rus.
Ilfovenii nu au renunţat la luptă şi aveau să reducă din handicap în minutul 81, atunci când Cocîrlă a înscris din unghi, la colţul lung, 1-2. Kanda le-a spulberat însă speranţele cu golul din minutul 86 şi UTA s-a impus cu 3-1.
„Suntem destul de bucuroși după această victorie, speram să avem acest declic după etapa trecută. Am schimbat partitura după jocul cu Snagov, pentru că terenul de la Balotești a fost greoi, dar suntem mulțumiți că tactic am stat bine, la fel și din punct de vedere fizic. Am obținut un rezultat bun pe fondul unui joc bun, sperăm să menținem linia și în meciul din etapa viitoare, cu Pandurii. Începem să avem posesie și agresivitate pozitivă, dar luăm fiecare joc în parte, încercăm să apelăm și la juniori, pentru a construi ce ne dorim. Ușor-ușor, trebuie să apară o creștere în joc, pe fondul uuni moral bun”, a spus Cristi Păcurar pentru uta-arad.ro.
Arădenii fac 41 de puncte şi rămân pe locul 8 în clasament, îndepărtându-se tot mai mult de zona periculoasă.
UTA a început cu: Bodea – Ivan, El Hasni, Melinte, Copaci – Neagu, Hrezdac – Ciucur (77 Costin), Miculescu (72 Isac), Kanda (88 Oroian, debut în Liga 2) – C.Rus.
Următorul meci al roş-albilor e programat miercuri, ora 17 – la Arad, în etapa intermediară, cu Pandurii Târgu Jiu.
Gorjenii şi-au complicat situaţia după egalul cu ACS Poli şi sunt angrenaţi acum în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Clasament
1 Academica Clinceni 28 21 1 6 57-17 64
2 Chindia Târgovişte 28 18 6 4 56-29 60
3 Sportul Snagov 28 18 5 5 43-22 59
4 AS FC Universitatea Cluj 28 17 6 5 56-20 57
5 Petrolul Ploieşti 27 17 5 5 49-23 56
6 FC Argeş 28 14 8 6 40-23 50
7 CS Mioveni 28 13 6 9 41-30 45
8 UTA Arad 28 12 5 11 43-39 41
9 Ripensia Timişoara 28 9 9 10 33-37 36
10 Metaloglobus Bucureşti 28 9 7 12 26-49 34
11 Pandurii Târgu Jiu 28 9 6 13 45-46 33
12 ACS Energeticianul 28 8 9 11 31-32 33
13 SSC Farul Constanţa 28 10 2 16 36-47 32
14 ASU Politehnica Timişoara 28 8 7 13 23-28 31
15 Luceafărul Oradea 28 8 7 13 34-50 31
16 Daco-Getica Bucureşti 28 6 12 10 37-41 30
17 Aerostar Bacău 27 7 5 15 39-52 26
18 CS Baloteşti 28 6 4 18 25-54 22
19 ACS Poli Timişoara 28 4 7 17 25-53 19
20 Dacia Unirea Brăila 28 3 7 18 24-71 16

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.