Jucătorii UTA-ei pleacă în vacanță vineri seara, imediat după încheierea partidei de la Voluntari. Este o vacanță scurtă care nu va permite decât puțină odihnă și sărbători liniștite dar scurte ca durată în mijlocul familiilor. Imediat după Revelion, fotbaliștii care nu sunt din Arad (și în special cei din străinătate) vor trebui să plece la drum deoarece reunirea lotului este programată pentru data de 3 ianuarie. A doua zi este programată o vizită medicală și câteva teste fizice urmând ca pe 5 ianuarie UTA să plece într-un cantonament de 10 zile în Antalya unde beneficiază nu doar de o climă mai blândă decât în țară ci și de condiții de pregătire excelente. În această perioadă se lucrează la contractarea a trei partide amicale, de care Laszlo Balint are nevoie pentru a pregăti tactic echipa pentru sezonul așa zis de primăvară. Spunem „așa zis“ deoarece el va începe încă din plină iarnă, primul meci al echipei noastre fiind programat pe 23 ianuarie, pe teren propriu, contra echipei Gaz Metan Mediaș.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției