Ca de obicei, vizita FCSB-ului la Arad atrage cei mai mulți spectatori la Arena „Francisc Neuman”. Clubul UTA a scos astăzi la vânzare în mediul online bilete pentru meciul cu vicecampioana, începând cu ora 15:00, iar acestea s-au epuizat în mai puțin de o oră. Au fost achiziționate toate cele aproximativ 4500 de bilete, iar din câte se pare, o parte dintre ele au ajuns pe mâinile unor oportuniști care au dorit să le vândă mai departe la suprapreț.
Numărul abonaților din acest sezon la meciurile de acasă ale „Bătrânei Doamne” bate spre 4600, după cum spuneam clubul a scos la vânzare alte aproximativ 4500 de bilete, în timp ce fanii FCSB-ului vor ocupa cel puțin 5% din capacitatea arenei, adică vor beneficia de aproximativ 550 de tichete. De asemenea, alte aproximativ 600 de locuri aflate în apropierea sectorului oaspeților sunt ocupate meci de meci gratuit de juniorii și copiii Academiei, dar și de la alte cluburi din oraș și din județ, pe baza unor tabele.
De la promovarea în prima ligă, la Arad a mai fost sold-out la partide cu echipele din București, FCSB, Dinamo și Rapid, împotriva fostei campioane CFR Cluj, dar și la barajul din această vară cu Gloria Buzău, când arădenii și-au asigurat menținerea în Superligă.
Meciul UTA – FCSB se va disputa luni, 28 august, de la ora 21:30, în cadrul etapei 7 din Superligă.