Experimentul UTA II este la  început și, deocamdată, nu arată foarte bine. Sigur, jucătorii „alb-roșii” de la echipa a doua primesc minute oficiale în eșalonul trei, dar dacă dau peste formații legate ca și Poli II în runda inaugurală se aleg cel mult cu un antrenament preponderent fizic, după cum a și remarcat Dan Opres­cu, unul dintre antrenorii „alb-roșiilor”. Practic, arădenii au avut o singură fază de poartă la șutul lui Vlad de la marginea careului, pentru că în rest timișorenii au cam zburdat pe toată durata partidei.
Arădenii trec de la un „satelit” al unei prim-divizionare la altul. În această după-amiază joacă la Ro­vinari contra celor de la Pandurii II, care au stat în prima rundă și sunt greu de ghicit când vine vorba des­pre „garnitura” folosită. Din câte se pare, Petre Grigoraș îi va trimite la echipa a doua pe portarul Negrilă, fundașul Trocan și mijlocașul Pirtea. Fostul pâncotan nu a prins până acum nici măcar lotul de 18 în Liga I și rămâne să-și facă antrenamentul cu joc la „satelit”. În schimb, Cătălin Hlistei s-a urcat în autocarul pentru Mediaș și chiar are șanse să fie titular mâine. „Fiindcă nu au jucat în prima etapă, nu prea știm cum să-i luăm. Fiind și o echipă satelit, e greu de anticipat ce jucători primesc de mai sus. Personal, sper ca Hlistei să nu se afle printre ei. În primul rând pentru că mi-aș dori să ple­ce la Mediaș, eventual să și joace și să o facă bine, iar, pe de alta, căci am scăpa noi de un fotbalist de valoare care poate face oricând diferența. Dar, până la urmă, trebuie să ne facem trea­ba indiferent de adversari. Suntem obligați să evoluăm mult mai bine față de meciul pentru un rezultat bun”, a menționat Cristian Păcurar, antrenor la UTA II.
Față de runda trecută, „alb-roșii” l-au pierdut pe Gîrbiță (suspendat), dar și pe Barna, Vlad și Costin, deplasați de Roland Nagy la Brașov. Surpriza plăcută e aparția în circuit a lui Cristian Dobrean, care a acuzat o serie de accidentări în acest an, ultima la genunchi.
Arbitri: Dragoș Piriu (Curtea de Argeș) – Lucian Tănase (Pitești), Alina Voaideș (Sibiu)
Observatori FRF: Florin Dui­nea (Craiova), Virgil Lup (Aiud-Alba).

Recomandările redacției