Eliminată din Cupa României după remiza de marți cu FC Voluntari, UTA rămâne să se concentreze pe Superligă. Mâine, de la ora 19:00, „roș-albii” joacă pe terenul Politehnicii Iași, formație pe care au învins-o cu 1-0 în meciul tur disputat la Arad. Dacă utiștii se află într-o formă destul de bună în Superligă, cu excepția înfrângerii cu Oțelul, ieșenii nu au mai câștigat de pe 19 octombrie, înregistrând patru egaluri și un eșec în ultimele cinci partide.
La conferința de presă organizată astăzi de gruparea arădeană, staff-ul tehnic a fost reprezentat de Sorin Rădoi, deoarece Mircea Rednic se află la București, pentru un control de rutină la inimă, urmând să facă joncțiunea cu echipa diseară. Antrenorul secund al UTA-ei a anticipat duelul de pe stadionul „Emil Alexandrescu”: „Ne așteaptă o deplasare lungă, întâlnim un adversar destul de bun, mai ales acasă. De exemplu, cu CFR-ul au început foarte bine, iar cu Farul au terminat excelent și cred că vor face orice ca să câștige meciul cu noi. Au un avantaj față de noi, pentru că ei au jucat ultimul lor meci vinerea trecută, iar noi am mai avut un meci în Cupă, nu va fi ușor. Pe de altă parte, ne bucurăm că avem tot lotul la dispoziție, Mister ia jucătorii cei mai în formă pentru acest meci și chiar am vrea să îi mulțumim staff-ului medical că a reușit să-i refacă pe toți. Ne gândim la faptul că trebuie să fim foarte echilibrați pe ambele faze ale jocului, iar tranziția să o facem la fel de bine precum la meciul cu Hermannstadt. Îl cunoaștem pe Leo (n.a Grozavu), ca fost fundaș are un stil destul de agresiv, va veni cu presiune sus, pentru că așa pregătește tot timpul meciurile. E o echipă care iese la joc, căreia îi place să atace, fiindcă și are în componență jucători ofensivi destul de buni. Ar fi un Luis Phelipe, un Harrison sau Buș, dar e și Roman care poate face diferența. El marchează, aleargă destul de mult, am înțeles că a fost și pe la UTA. Jucând și acasă, e clar că ne vor ataca, dar noi trebuie să fim foarte inteligenți, echilibrați, pentru a-i putea surprinde. Așadar, dacă suntem concentrați pe ceea ce avem noi de făcut, cu siguranță vom arăta foarte bine la meciul de la Iași. Am înțeles că va ninge, dar după cum am văzut și la ultimul loc meci, terenul e destul de bun. Au și încălzire, cred că terenul va fi în condiții bune”
Mircea Rednic a declarat la finalul partidei de marți cu Voluntariul că UTA nu va mai juca meciurile de pe teren propriu la Oradea, iar astăzi Rădoi a confirmat că duelul cu Farul de sâmbătă, 16 decembrie (ora 14:00), se va juca la Sibiu: „Din ce am înțeles, s-a decis ca meciul cu Farul să-l jucăm la Sibiu, urmând ca în ultima etapă să decidem unde vom merge. Deci clar meciul cu Farul va fi la Sibiu”
Duelul de mâine va reprezenta și o revenire la Iași pentru Mircea Rednic, care a condus echipa din Copou timp de șapte luni, în perioada ianuarie – august 2020.
Scor 3. 1.