Cu succesul de duminică de la Craiova, UTA a oprit seria de două luni fără succes în campionat, iar mâine, arădenii își concentrează atenția pe Cupa României. Începând cu ora 18:00, „roș-albii” vor întâlni Universitatea Craiova în a doua etapă a Grupei D, pe stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea.

UTA a început grupa cu o victorie, 2-1 la Buzău împotriva Gloriei, în timp ce „alb-albaștrii” au smuls o remiză în prelungiri cu CS Tunari (1-1).

„Craiova duce lipsă de de toate în perioada asta, dar nu de calitate, nu de jucători, pentru că au un lot foarte bun. Dar, e o situație mai delicată, cu probleme la banca tehnică, cu conducerea. Încă nu e cea cum a fost când i-am întâlnit în meciul de campionat, când era Reghecampf antrenor. Dar, fiind un meci de Cupă, mai mult ca sigur și ei se concentrează pe Cupa României, pentru că au început să piardă teren în lupta pentru titlu. Încă nu e nimic pierdut pentru ei, mai mult ca sigur vor trata cu mare seriozitate acest meci și noi la fel. Avem doar de câștigat, din punct de vedere financiar, ca imagine și mai ales că avem un parcurs bun în ultima perioadă. Eu garantez că vom pregăti foarte bine acest acest meci și ne dorim să scoatem un rezultat bun și chiar să luăm o opțiune serioasă pentru calificarea din grupe” a declarat antrenorul UTA-ei, Mircea Rednic.

Pe lângă meciul dintre arădeni și Universitatea, în Grupa D se mai dispută partidele CS Tunari – FC Voluntari (mâine, de la ora 15:00) și Gloria Buzău – Farul (joi, de la ora 17:30).

FOTO: UTA Arad

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției