Dacă echipa noastră nu se prezenta la meciul cu FC Voluntari, scorul era identic, 0-3. De asemenea, dacă echipa noastră nu se prezenta la Mioveni, bilanțul realizărilor ar fi fost tot identic, 0. UTA a arătat la al doilea meci în deplasare, exact ca și la primul: jalnic. Faptul că n-a mai luat gol în minutul 2 i-a oferit în startul meciului o perioadă în care a beneficiat de senzația falsă că se află în controlul meciului. În realitate echipa noastră nu a controlat nimic ci a fost, din primul până în ultimul minut, net inferioară unei formații care nici ea nu este vreun „balaur“ dar are niște atribute pe care echipa lui Poenaru nu le posedă: claritate, consistență, disciplină și atitudine.
Primul sfert de oră: posesie sterilă
UTA a avut mingea în primele 15 minute dar n-a știut ce să facă cu ea. Gazdele au început meciul în propria jumătate, într-un bloc compact, ermetic, așteptând parcă să ia pulsul adversarului și să vadă ce poate. Nederanjați de vreo fărâmă de pressing arădenii au pasat în continu dar majoritatea paselor erau în propria jumătate a terenului sau în zona mediană, iar cele mai multe dintre ele erau direcționate înapoi sau în lateral. În momentul în care mingea ajungea aproape de careul advers, fie era întoarsă înapoi, fie era pierdută printr-o pasă greșită. Jocul pozițional al UTA-ei din această perioadă a poate fi caracterizat în primul rând prin lentoare; n-am văzut schimburi de mingi dintr-o atingere, n-am văzut momente de explozie ale vreunui jucător sau vreo execuție individuală care să deblocheze lacătul adversarului.
Voluntari iese la joc, apărarea noastră începe să scârțâie
După un prim sfert de oră, în care și-au dat seama cu cine au de-a face, băieții lui Ciubotariu au început să iasă la joc și să pună presiune pe careul advers, în special prin acțiuni în benzi. Vukcevic și Hoxhallari au fost mai mereu prinși între doi adversari, deoarece Miculescu și Otele nu coborau cu oamenii lor, sau nu o făceau eficient, astfel că din lateral au început să curgă centrările spre un careu în care Benga și Erico începeau să respingă mingile tot mai mult în regim de panică. În același timp, Rață a început să spargă tot mai des frontul defensiv aflat în fața careului. A fost nevoie în dese rânduri de coborârea lui Cascini în apropierea fundașilor centrali pentru a cârpi găurile tot mai mari din defensiva noastră. Iacob și-a făcut treaba și el la câteva șuturi, ce-i drept, nu foarte periculoase, ale ilfovenilor. În acest timp, la poarta cealaltă, singura problemă pe care a avut-o portarul Popa, a venit de la colegul său Matricardi, care a avut o deviere nefericită spre propria poartă, dar goalkeeperul i-a reparat greșeala.
Vin golurile, UTA se prăbușește precum un castel din cărți de joc
Primul gol vine ca o consecință logică a jocului și punctează foarte clar lipsa de atitudine, de agresivitate din jocul echipei lui Ilie Poenaru. Rață și Meleke au combinat nestingheriți în dreapta, de lângă Vukcevic și Otele care se aflau prea departe de ei, centrarea basarabeanului îl prinde static pe Erico iar Nemec se înalță excelent de lângă el și înscrie cu capul. A fost o fază deloc surprinzătoare, dimpotrivă, folosirea calităților slovacului în jocul aerian fiind o marcă înregistrată la echipa lui Liviu Ciubotariu.
Dacă primul gol a reliefat lipsa de implicare, al doilea, venit la 4 minute distanță, a arătat haosul și degringolada din rândurile utiștilor. Flacul stâng al apărării noastre este bulevard, Costin centrează în 6 metri, Nemec și Benga trec pe lângă mingea, Batha are ocazia să degajeze dar n-are reacție, iar mingea, după ce iese din careul mic prin partea cealaltă, ajunge la fundașul stânga Vlad care, la rândul său, a venit complet liber și a trimis mingea în plasă printre 4 jucători ai UTA-ei: Erico, Iacob, Batha și Benga; ultimul rămas țintuit în locul unde-l prinsese faza inițială, cu un metru în spatele colegilor, altfel poate golul ar fi fost anulat pentru offside.
Trei schimbări la pauză și primele semne de vitalitate
Poenaru e radical la pauză și scoate din teren mâinile moarte Keserü și Ubbink plus Batha, care nu s-a remarcat decât printru-un cartonaș galben încasat, și introduce trei jucători care să aducă forță ofensivă și creativitate: atacanții Ademi și Postolachi plus mijlocașul Matei. Schimbările au părut să funcționeze deoarece UTA a avut un început de repriză pe care nu doar că l-a dominat teritorial dar în care a și pus presiune pe porta adversă. Popa s-a întrebuințat serios la șuturile lui Matei și Postolachi iar Hoxhallari și Miculescu au avut apoi și ei două execuții periculoase. A fost perioada în care UTA a fost mai directă, a pasat mai puțin în lateral și a trimis mingea mai repede într-un careu pe care l-a populat mai dens.
Se stinge focul de paie, UTA reintră în modul „haos“
Totul a ținut aproximativ 10 minute. Liviu Ciubotariu și-a reașezat și reajustat dispozitivul în așa fel încât a întărit paza în careu și a blocat culoarele de angajare către vârfuri, rupând echipa UTA-ei în două. Din acel moment atât Postolachi cât și Ademi au fost izolați și au început să coboare tot mai mult să își ia mingi, iar asta ne-a dus înapoi la jocul din prima repriză, unul caracterizat de sterilitate și multe erori tehnice. În plus au intervenit oboseala, frustrarea și apoi capitularea din jocul Bătrânei Doamne. Jucătorii au început să caute tot mai mult soluții individuale, care evident că în această stare de spirit nu aveau cum să funcționeze. În acest timp gazdele s-au mărginit să se apere exact, lucid, ermetic și să contraatace atunci când aveau ocazia, fără a pune nici ei însă în mare pericol poarta lui Iacob.
Florea pune bomboana pe colivă
Spre final, Liviu Ciubotariu a avut pregătită și mutarea care să dea lovitura de grație. N-a făcut schimbări defensive ci dimpotrivă a trimis doi oameni proaspeți în atac, Aliji și Florea, care să profite de riscurile tot mai mari pe care și le lua UTA și de oboseala fundașilor adverși; lucru care s-a și întâmplat în minutul 84, când la capătul unui contraatac rapid și excelent executat, Aliji îi așează cu capul o minge în mijlocul careului lui Florea, iar acesta venit complet liber, stabilește scorul final. Florea, un atacant ajuns și el la apusul carierei, precum Keserü, care nu are nici pe departe un cv atât de bogat, care nu are nici pe departe un salariu atât de mare, care vorbește foarte puțin dar care, sezon de sezon, indiferent unde joacă, are un obicei care devine tot mai ciudat pentru un atacant „modern“: dă goluri!
Cascini singura prestație decentă. În rest oscilații între mediocru și dezastruos
La halul în care a arătat UTA e aproape imposibil de făcut remarci individuale. Există însă și o excepție, argentinianul Bautista Cascini. E greu să spui despre un jucător al unei echipe învinse cu 0-3, că a jucat bine, dar hai să folosim măcar caracterizarea „decent“. Noul mijlocaș al UTA-ei a fost singurul care a jucat simplu, clar și corect aproape fiecare balon, a fost extrem de dispus la efort, „arătându-se“ la pasă permanent și a avut și câteva intervenții decisive în propriul careu de 16 metri.
În rest… Iacob a scos ce era de scos și atât. Nu l-au ajutat reflexele la primele două goluri dar nici nu-l putem scoate vinovat pentru vreunul dintre ele. Fundașii laterali au fost mediocri, fără realizări ofensive și permanent depășiți defensiv, acolo unde au alibi-ul că nu au fost ajutați de colegii din avanposturi. Hoxhallari față de Vukcevic a făcut și mai multe greșeli tehnice dar a și avut o apariție periculoasă, cu șut în careul advers. Fundașii centrali n-au impresionat nici ei. Erico a fost spectator de lux la gol și a „excelat“ în degajări și pase greșite în timp ce Benga, mai sobru și mai lucid are însă pe conștiință, în bună măsură, golul 2.
Trecând la mijloc, dacă l-am lăutat pe Cascini, să spunem că Batha a făcut din nou un meci slab. A fost permanent depășit, a reușit rareori să recupereze mingi și practic a ieșit în evidență doar când a luat cartonaș galben pentru o intervenție rudimentară. A fost înlocuit la pauză de Matei, care după vreo 10 minute bune în care a adus un plus de creativitate, s-a stins și el intrând în jocul echipei. În vârful piramidei mediane, Ubbink i-a enervat din nou pe suporterii UTA-ei prin atitudinea arătată. A greșit aproape toate pasele, a fost mereu în contra-timp cu colegii săi și a pierdut mingi ușoare de la picior. Știm că e lent dar ce arată batavul de la startul sezonului încoace, nu e lentoare ci indolență.
Urcând în frontul ofensiv, trebuie să remarcăm că benzile UTA-ei n-au existat în acest meci. N-am înțeles de ce Miculescu a insistat să joace pentru ca apoi să se ascundă după adversar tot meciul. Neimplicat în joc și fără realizări, a terminat înlocuit în minutul 75 după ce în ultimele 10 minute jucate se plimba mai mult pe teren. De cealaltă parte Otele pare o imprimantă care funcționează dar nu are hârtie. Nigerianul se mișcă permanent, aleargă, dar nu mai reușește să depășească pe nimeni; dacă își pierde această calitate, nu prea mai rămâne mare lucru din jucătorul devenit preferatul micuților fani ai UTA-ei, pentru că din punct de vedere al jocului combinativ, are mari carențe. Nici jucătorii intrați pe final pe acele posturi, Stahl și Șteau n-au adus nimic, fiind practic invizibili.
În sfârșit, în atac am văzut un Keserü agitat, nervos, care se ceartă cu toată lumea și gesticulează la fiecare fază. Însă dacă-i iei căpitanului UTA-ei brațele pe care le tot agită, practic dispare de pe teren. Se mișcă mult mai puțin decât o făcea Hora de exemplu și în rarele momente în care a ajuns la minge în acest meci, a greșit execuția sau a ales continuarea greșită. Din acest punct de vedere, intrarea lui Postolachi în locul lui a însemnat o creștere pentru jocul UTA-ei. Basarabeanul nu e nici el din calea-afară de tehnic pe spații mici dar se folosește bine de corp, câștigă dueluri, și-a creat două ocazii pe care le-a finalizat decent și a arătat din nou că posedă o centrare de calitate cu piciorul drept. Celălalt vârf trimis la pauză în teren însă, Orhan Ademi, a arătat că încă e departe de nivelul așteptat: rigid, rudimentar, a fost cam capăt de linie la toate fazele.
Ilie Poenaru, spectator sau antrenor?
La final antrenorul UTA-ei a făcut o analiză dură și lucidă, corectă din cam toate punctele de vedere. Doar că Ilie Poenaru nu este angajat ca analist ci ca antrenor. Am văzut și noi că am fost „penibili“ dar am vrea să înțelegem de ce, iar asta trebuie să ne explice antrenorul. Am văzut și noi că s-au făcut greșeli de copii și juniori, dar ele au fost făcute de jucătorii pe care domnul Poenaru i-a adus și /sau i-a trimis în teren. Am văzut și noi că nu am avut atitudine dar de atmosfera din vestiar și de starea mentală a echipei este responsabil antrenorul.
Domnul Poenaru s-a lăudat puțin pe sine însuși spunând că schimbările făcute la pauză au influențat pozitiv jocul echipei. Foarte adevărat doar că același lucru s-a întâmplat preponderent și în perioada de pregătire, când în meciurile amicale UTA a jucat mai bine după pauză, când erau scoși „titularii“ și intrau „lupii tineri“. Un antrenor care schimbă soarta unui meci (lucru care nici măcar nu s-a întâmplat ieri) prin schimbări, e de apreciat. Însă un antrenor la care permanent rezervele joacă mai bine decât titularii, s-ar putea să aibă o problemă în a alege primul 11.
(foto: uta-arad.ro; facebook/VoluntariFC)
