Campionatul se întrerupe și în România la jumătatea lunii noiembrie, pentru Campionatul Mondial din Qatar, dar până atunci Superliga derulează și trei etape din retur. Pentru prima dintre ele, LPF a anunțat astăzi programul pe zile și ore. Astfel, în etapa a 16-a, UTA va juca împotriva celor de la FC Argeș, duminică 30 octombrie, de la ora 18.15.

Va fi al treilea meci consecutiv pe care echipa noastră îl dispută în campionat într-o zi de duminică, după cele cu FCSB (16 octombrie) și CS Universitatea Craiova (23 octombrie) și al cincilea în această ediție de Superliga, la cele amintite adăugându-se partidele din deplasare cu Sepsi OSK și Farul Constanța.  

În ceea ce privește ora, UTA a mai avut programări asemănătoare pe teren propriu cu Universitatea Cluj, Chindia (19:00), Hermannstadt (16.45) și una identică, în chiar runda anterioară duelului cu piteștenii CS Universitatea Craiova (18.15).

Iată și programul complet al etapei a 16-a, prima a returului:

  • Vineri, 28.10, 18:00  Chindia Târgoviște – FC Botoșani
  • Vineri, 28.10, 21:00  FC U. Craiova 1948 – Farul Constanța
  • Sâmbătă, 29.10, 19:00  FC Voluntari – Petrolul Ploiești
  • Sâmbătă, 29.10, 21:30  Sepsi OSK – CS Universitatea Craiova
  • Duminică, 30.10, 18:15  UTA – FC Argeș
  • Duminică, 30.10, 21:00  Rapid – CFR Cluj
  • Luni, 31.10, 18:00  CS Mioveni – Hermannstadt
  • Luni, 31.10, 21:00  Universitatea Cluj – FCSB  

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției