UTA a anunțat în această seară despărțirea de fundașul Denis Dumitrașcu, care devine al optulea fotbalist care părăsește formația „roș-albă” în această iarnă.
„Fundașul lateral Denis Dumitrașcu nu mai este începând de astăzi jucătorul nostru. Îi mulțumim pentru aportul său în perioada petrecută la Arad și îi dorim multă baftă în viitor!” a fost mesajul postat de gruparea arădeană pe site-ul oficial.
Fostul jucător al Chindiei a fost al doilea transfer al UTA-ei din vara anului trecut și a strâns 16 prezențe în toate competițiile. Dumitrașcu a oferit și două assist-uri, în partidele cu FC Hermannstadt și Politehnica Iași din debutul sezonului, însă din decembrie nu a mai fost folosit de Mircea Rednic. Ultimul său meci la UTA a fost remiza albă cu FC Voluntari din Cupa României, care a confirmat eliminarea „roș-albilor” din competiția knock-out.
În cariera sa, fotbalistul de bandă a mai evoluat la CSM Râmnicu Vâlcea, Chindia Târgoviște (în două perioade) și FC Argeș.
FOTO: UTA Arad