UTA s-a reunit în 20 de jucători, dar fără nicio noutate certă la nivel de lot

0
199

Echipa fanion a Aradului e printre primele formații din fotbalul românesc ce au pus punct vacanței de iarnă la nicio săptămână de la intrarea în noul an. Chiar de ziua de nume a lui Ionuț Popa, „roș-albii” au transpirat pentru prima oară în 2019 pe terenul sintetic acoperit cu zăpadă, de la „Motorul”. De altfel, antrenorul UTA-ei a spus că a mutat după-amiază antrenamentele acestei săptămâni, tocmai pentru ca angajații Primăriei să aibă răgazul ca, în timpul orarului de lucru, să pună mâna pe lopeți pentru a degaja zăpada deja căzută, dar și cea care se anunță în zilele următoare.

După o scurtă ședință în vestiar, în jurul orei 16, fotbaliștii au răspuns comenzilor „secundului” Cristi Păcurar, Popa observându-i de pe margine în special pe noii sosiți, implicați într-o primă „miuță”. Într-adevăr, între cei 20 de jucători prezenți la reunire, s-au aflat și cinci fețe noi. Este vorba despre mijlocașul paraguayan, Jorje Alvarenga, portarul de culoare Godfrey Jean Yoro și mijlocașul Jack Philip Strickland, ambii cu cetățenie irlandeză, plus doi fotbaliști români. Fundașul central/dreapta, Ciprian Dombrovoschi (25 de ani),  ultima dată la Farul, dar cu trecut în ligile inferioare din Italia, chiar a ajuns ceva mai târziu la antrenament și a mai prins doar o parte a „miuței”, în timp ce fundașul central de 18 ani, Sebastian Pușcașu (ex. Filiași), a încercat să se remarce rapid printre ceilalți tineri utiști din propria pepinieră.

Într-adevăr, stafful tehnic utist a apelat încă din startul perioadei de pregătire la: Vulturar (14 ani), Miculescu, Isac și Merian (17 ani), Deta (18 ani, în tur la Lunca Teuz Cermei), restul componenților lotului care au răspuns prezent la prima ședință de pregătire a anului fiind: Bodea – Copaci, Costin, Stahl, Rus, A. Iuga, R. Iuga, Matei, Suslak și D. Popa. La teren a fost prezent și Alex Manea, care a și început alergările ușoare, pe bandă, la nicio lună de la operația de refacere a ligamentelor încrucișate de la piciorul drept.

Absențe motivate pentru El Hasni, Orlic și Coulibaly, când ajunge Benga?

Străinii care au terminat anul în „alb-roșu” nu au participat la primul antrenament al anului. „El Hasni a spus că vine mâine, pe Orlic l-am motivat până după Crăciunul sârbesc, iar Coulibaly are bilet de avion pe data de 10 ianuarie. În schimb, cu Benga nu știm exact ce se întâmplă, când vom putea conta din nou pe el. Sunt ceva probleme cu viza lui și mai întârzie, sperăm noi, nu prea mult”, ne-a mărturisit Ionuț Popa. „Am demarat pregătirile într-o formulă aproximativă, fără noutăți certe la nivel de lot. Avem trei jucători străini în probe, în special pe jucătorii din Irlanda vreau să-i văd dacă pot face față nivelului. Asta este pentru început, dar în această săptămână vor mai veni jucători, așteptăm ca ei să-și rezolve problemele”, a adăugat antrenorul „Bătrânei Doamne”.

Adio Enescu, Matei și A. Iuga poate mai primesc o șansă

La reunirea de azi au participat și doi fotbaliști care au fost anunțați de conducerea echipei că nu mai intră în planuri pentru partea a doua campionatului. „Matei este încă jucătorul nostru, la fel și Angelo Iuga, Dacă nu ne înțelegem cu ei, nu avem ce face, rămân și sperăm să joace bine, să ne folosim de ei”, a mai punctat Popa. În schimb, despărțirea de Andrei Enescu pare pecetluită: „Nu mai are contract cu UTA și era normal să nu se prezinte azi”, a fost remarca experimentatului antrenor. În schimb, Daniel Dan și Lucian Oprea, ultimii utiști scoși din schemă nu au fost văzuți la stadion.

În regim de cantonament de săptămâna viitoare

Popa a precizat că această săptămână va fi dedicată reacomodării cu efortul, iar de săptămâna viitoare ritmul va fi crescut. „Toate antrenamentele se vor desfășura doar după-masa pentru a le da posibilitatea celor de la Primărie să degajeze zăpada. Sper să o facă, să ne înțeleagă și să aibă mijloacele necesare pentru rezolvarea acestor probleme pentru terenul sintetic de la Motorul, noi aici ne-am propus să facem antrenamnetele. De săptămâna viitoare vom începe pregătirea centralizată de două săptămâni, concomitent cu meciuri de verificare”, a concluzionat „principalul” arădenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.