După zece zile, UTA și ACS Poli își dau din nou întâlnire. Arădenii câștigaseră la scor de neprezentare pe „Dan Păltinișanu” în cadrul etapei
a V-a a ligii secunde, timișorenii având șansa să-și ia revanșa astăzi, în Cupa României, pe arena „Motorul” din orașul nostru. Meciul începe la ora 16,30 și se vede și pe micile ecrane, la Digi Sport 1. Costul biletelor de intrare e de 15 lei, respectiv 5 lei pentru elevi.
Conform declarațiilor celor doi antrenori, ar trebui să vedem la lucru o parte dintre fotbaliștii care nu au prea multe minute oficiale în picoare în acest debut de sezon. Ionuț Popa chiar dă indicii destul de clare în acest sens. „Am decis să ținem pe bancă sau în tribună cel puțin
6-7 titulari. Așadar, e șansa unora să demonstreze că merită să joace și în campionat. Bineînțeles că ne dorim să mergem mai departe, ce antrenor le poate spune jucătorilor săi să intre pe teren și să nu câștige un meci. Dacă o să câștigăm, nu mai fac dedicații, fiindcă nu mă mai interesează soarta celor de la Poli”, a punctat Ionuț Popa. Deși și-a revenit, senegalezul Benga ar putea fi totuși menajat pentru derby-ul de clasament cu Clinceniul.
ACS Poli vine pe malul Mureșului după trei eșecuri consecutive, cel de-al doilea consecutiv sub comanda lui Ștefan Nanu. Antrenorul teamului de Bega a condus un singur antrenament după înfrângerea de la Clinceni, cel de azi și anunță, la rândul său, mai multe schimbări în primul „unsprezece”. „S-ar putea să joace jucători care nu au minute, dar îmi doresc calificarea, pentru că orice victorie ne va da încredere, siguranță și putem aborda următoarele jocuri cu încrederea pe care ne-o dorim. Întâlnim o echipă care, din punctul meu de vedere, este pe val, o echipă care se bate la promovare. Va fi un meci foarte greu, dar așteptările sunt mai mari pentru că în ultimul meci de la București echipa a evoluat așa cum îmi doresc eu. A avut atitutinde și sper să mergem pe această linie în continuare”, a declarat Ştefan Nanu înaintea disputei cu „roș-albii”. Chiar în preziua „duelului” cu UTA, „alb-violeții” au anunțat transferul lui Dušan Ivanov, un fundaș central sârb de 27 de ani. Acesta și-a efectuat junioratul la Partizan Belgrad și a fost coleg cu Adem Ljajić, iar ultima dată a evoluat în liga a doua slovenă, la NK Radomlje.
Formații probabile:
UTA: Orlic – Dan, R. Iuga, El Hasni, Suslak – Coulibaly, Petra – Janos, Matei, D. Popa – Pop.
ACS Poli: Curileac – Motreanu, Basic, Melinte, Avaro – Dav. Pop, D. Codrea – D. Filip, Velcotă, Bîrnoi – Oct. Drăghici.
Arbitri: Denis Haidiner (Hunedoara) – Adrian Mărginean (Aiud-Alba), Marius Bălan (Dej). Rezervă: Vladimir Nagy (Aiud-Alba)
Observatori FRF: Aron Hizo (Sibiu) și Antonie Burtea (Reșița)

Recomandările redacției