gradinaruRoland Nagy, Radu Anca și Sebastian Huțan au un nou colaborator: Valentin Chiriac e, începând din această săptămână, preparatorul fizic al UTA-ei.
„Domnul Chiriac e campion balcanic și multiplu campion național la sprint. Am luat legătura cu dumnealui la cerințele staffului tehnic, pentru a optimiza pregătirea            fizică a băieților, pentru a-i aduce la un nivel optim pe termen mediu și lung. A susținut deja un antrenament, am avut un meci-școală cu echipa a doua, de acum înainte se va ocupa săptămânal de pregătirea fizică”, a explicat team-managerul Codru Grădinariu.
Conducătorul alb-roșiilor a indicat că dorește să mai parafeze o colaborare pe o temă adiacentă: „Suntem în discuții foarte avansate cu Centrul de Terapii Alternative și Complentare Vita Guard West Center. Am dori o colaborare permenantă, instituția amintită ne poate ajuta cu tehnologia foarte modernă de care dispune, terapie cu ozon, laser, ultrasunete, biorezonanță și chiar și sistem de psihoterapie în grup”.
Altfel, UTA are ocazia să constate că drumul ales vara trecută a reprezentat cea mai bună variantă. „Anunț cu bucurie și plăcere că încă două firme sprijină programul UTA e echipa tuturor arădenilor, e vorba de Pizza 24 și SC Ditto – producător echipamente de lucru și materiale pentru curățenie. Ambele ne sprijină prin achizițio­narea de spațiu publicitar pe stadion”, a confirmat Claudiu Drăgan, ofițerul de presă al Bătrânei Doamne.

Recomandările redacției