Decizia Comisiei de Apel cu privire la sancțiunea aplicată UTA-ei săptămâna trecută, patru meciuri fără spectatori și 100.000 de lei amendă, va sosi abia joi, cu doar o zi înainte de duelul contra lui FC Botoșani de la Arad. Dacă decizia nu va fi favorabilă în totalitate, atunci „roș-albii” vor fi susținuți din tribune doar de copii, iar clubul a anunțat astăzi detaliile organizatorice în acest sens:
„În vederea meciului cu FC Botoșani, pe care UTA îl va disputa vineri, ora 17:30, în cadrul etapei a 3-a din play-outul Superligii, dorim să facem următoarele precizări:
- Accesul va fi GRATUIT și va fi permis EXCLUSIV copiilor sub vârsta de 14 ani. Aceștia vor veni însoțiți de UN SINGUR ADULT pentru 10 copii.
- Conform regulamentului de organizare, însoțitorii sunt rugați să aibă asupra lor tabelul nominal cu numele și prenumele fiecărui copil de care sunt răspunzători, semnat în josul paginii.
- Însoțitorii sunt rugați să trimită în prealabil tabelul completat, până joi, ora 17:30, pe adresa de email: club@uta-arad.ro
- Accesul se va face inițial doar la TRIBUNA A 2-A, ”Gioni Brosovszky”.
- În cazul în care joi, decizia de la Comisia de Apel va fi favorabilă în totalitate, toți copiii înscriși vor fi mutați în Peluza SUD.
Tabelul poate fi descărcat de aici: https://shorturl.at/dtvIV
Vă așteptăm cu drag!
Haide UTA!” a fost anunțul grupării „roș-albe”.
FOTO: UTA Arad