UTA poate să își reproșeze înfrângerea sie însăși având în vedere numeroasele ratări; o înfrângere care nu mai are însă implicații majore asupra clasamentului. Însă chiar și ținând cont de aceste aspecte, principala țintă la finalul meciului pentru antrenorul și jucătorii UTA-ei a fost arbitrajul lui Sorin Costreie din Buftea. Și pe bună dreptate, dacă ținem cont că, pe lângă vicierea rezultatului final, centralul a fost complice la un atac care în afara stadionului ar fi fost pasibil de încadrarea într-un anumit capitol al codului penal.

Mai exact, în minutul 50, Bauza scapă singur pe partea dreaptă, Balauru îi iese în întâmpinare, îl evită pe jucătorul Craiovei, care îi pune o talpă „criminală“ pe gambă, atac care putea să îi termine la propriu cariera portarului nostru. Nu doar că centralul nu dă fault în atac și eliminare dar dictează lovitură liberă pentru gazde și cartonaș galben pentru Balauru! Și, ca tacâmul să fie complet, din acea lovitură liberă, FCU va înscrie unicul gol al meciului. Evident că la final, reacțiile din tabăra UTA-ei au fost pe măsura enormității deciziei „fluierașului“:

Ionuț Badea: „A fost un meci în care am ratat numeroase ocazii pe care dacă le-am fi fructificat, pe teren ar fi existat o singură echipă. Asta s-a suprapus peste o lipsă de vedere, de viziune a centralului. Se pare că pentru el a fost la propriu 1 mai, pare că e o stare de neterminare, de nedefinire la el. Clubul ăsta a trecut prin atâtea erori de arbitraj în acest campionat încât îmi e foarte greu să mai explic ceva din punctul ăsta de vedere și mă opresc aici. Bauza putea să-i rupă piciorul lui Balauru la acea fază, de care arbitrul a fost foarte aproape. Apoi la final e o situație clară în care Otele lovește mingea, atacul vine târziu, cred că sunt specialiști care pot comenta mai bine acea fază, eu pot doar să punctez logica lucrurilor.“

Dragoș Balauru: „Din păcate meciul a fost decis de un domn care astăzi trebuia să fie la mici și bere. Când am jucat aici data trecută a fost la fel, am luat gol dintr-un corner inexistent. Astăzi o fază în care trebuia să se dea cartonaș roșu pentru că Bauza a venit să mă calce direct pe tendon, s-a soldat cu galben pentru mine, nervi din partea noastră și gol pentru ei. Se tot vorbește de Mediaș și Clinceni că sunt echipe care strică acest campionat; poate ar fi cazul să ne uităm și în alte părți unde este marea problemă. Din punctul meu de vedere a fost viciere de rezultat. Pierzi dintr-un gol primit ca urmare a unei lovituri libere inexistente, fază după care în mod normal ei trebuiau să joace în 10 oameni și s-ar fi schimbat tot meciul.“

În afară de faza golului și penalty-ul neacordat pentru UTA, să remarcăm că recitalul arbitrilor a fost completat în prima repriză și de asistentul Vladimir Urzică din Piatra Neamț, care a ridicat fanionul pentru offside la o fază în care Ubbink a scăpat singur cu portarul, deși mingea nu venise de la Laukezemis, cum a crezut eronat asistentul, ci de la unul dintre fundașii echipei gazdă.

(foto: captură video digisport.ro)

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției