Vaccinul HPV va fi compensat din această toamnă și pentru băieți, dar și pentru femeile cu vârsta de la 18 la 45 de ani, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
În acest moment, o singură doză de vaccin HPV costă în farmacii în jur de 600 de lei. Pentru fetele cu vârsta între 11 şi 18 ani acest vaccin este gratuit şi este administrat de medicii de familie. „Ea (compensarea – n.r) devine operaţională din această toamnă, probabil luna septembrie, septembrie-octombrie, va deveni operaţională. Nu e vorba doar de vaccinul HPV, e vorba şi de alte tipuri de vaccinuri de interes pentru public, cum e vaccinul gripal sau de vaccinuri pentru pacienţii cu boli cronice. E o schimbare şi aici, totală, de sistem. În primul rând, că nu era niciun sistem pentru pacienţii cu boli cronice. Îşi cumpărau vaccinurile şi păcat că nu sunt cei de la Asociaţia Pacienţilor cu Boli Cronice aici, să vă spună ce eforturi financiare trebuiau să facă, ca să se vaccineze. Din această toamnă, sigur că depinde foarte mult şi de fluxurile financiare, dar vă garantez că în această toamnă vaccinul HPV va fi compensat. Şi, ceea ce este cel mai important va fi compensat, parţial, e adevărat, şi pentru femeile între 18 şi 45 de ani şi pentru băieţi”, a declarat Alexandru Rafila, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres. În acest moment, în farmaciile de la noi o singură doză de vaccin HPV costă în jur de 600 de lei. Pentru fetele cu vârsta între 11 şi 15 ani este nevoie de două doze, iar pentru cele cu vârsta de peste 15 ani este nevoie de o a treia doză pentru o protecţie completă. Sunt peste 120 de tulpini HPV, dintre care 15 pot fi cauza cancerului de col uterin.
sursa digi 24