Vaccinurile antigripale, pe jumătate: Ca în fiecare an, nu suntem în stare să asigurăm din timp stocurile necesare celor care doresc să se vaccineze gratuit

0
134
  • Un sfert dintre copii și cel puțin unul din zece adulți pot fi afectați de gripă.
  • Programele ies bine în simpozioane, dar realitatea arată altceva.
  • Boala, pentru pacienții cu risc, poate fi fatală.

Chiar dacă afară sunt temperaturi neobișnuit și, nesănătos de ridicate, pentru această perioadă a anului, o schimbare bruscă a condițiilor meteo este foarte probabil să se întâmple. Și încă în viitorul apropiat. Astfel, odată cu venirea sezonului rece se înmulţesc şi cazurile de gripă. De menționat este că acestea nu trebuie confundate cu răceala. Statisticile arată că gripa afectează între 5-10% din populaţia adultă şi aproape un sfert dintre copii. Pentru a preveni aceste epidemii de gripă sezonieră, vaccinarea antigripală reprezintă cea mai eficientă soluţie.
Din păcate, „neîncrederea şi miturile care tot circulă în jurul vaccinului antigripal au dus la scăderea numărului de doze de vaccin achiziţionate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, a declarat Alexandru Rafila, consilier al ministrului Sănătăţii, în cadrul unui eveniment recent, realizat de Asociaţia PRO Imunizare, în parteneriat cu Societatea Naţională de Medicină a Familiei şi Societatea Română. De asemenea, au fost aduse în discuţie câteva recomandări pentru un program eficient de imunizare împotriva gripei sezoniere. Un astfel de program, odată implementat de autorităţi, va putea preveni deterioarea gravă a stării de sănătate a populaţiei, ca urmare a îmbolnăvirilor de gripă şi poate reduce semnificativ costurile sistemului de sănătate.
Rata de vaccinare a scăzut dramatic
Potrivit statisticilor, rata de vaccinare a scăzut dramatic în România. Să nu uităm că gripa este o boală care poate fi mortală şi că principalele grupe de risc sunt reprezentate de bătrâni, bolnavi cronici, femei gravide şi copii. Așadar problemele se cunosc, se organizează tot felul de simpozioane, pe hârtie se fac tot felul de planuri, dar realitatea pe teren este cu totul alta. Prima chestiune, deși sezonul gripelor are o ciclicitate foarte bine știută, e că suntem din nou nepregătiți. Cel puțin parțial. Ca să nu o lungim, dozele de vaccin gripal sunt insuficiente. Astfel, medicii de familie sunt nevoiți să aleagă pe cine imunizează gratuit. Vaccinul gripal a început să fie distribuit medicilor de familie. Doctorii se plâng însă că dozele sunt insuficiente şi sunt nevoiţi să aleagă pe cine imunizează gratuit şi pe cine trimit să îşi cumpere serul din farmacii. Vaccinul costă în jur de 50 de lei. Acesta este un preț mediu, diferența fiind dată de prețul pe care îl practică o farmacie sau alta.
Dar, care este situația la Arad și în județ?
Dr. Adrian Dărăbanțiu, președintele Societății de Medicină de Familie Arad: „Nu o spun eu, dar potrivit OMS, perioada optimă de administrare a acestui tip de vaccin, pentru a avea efect maxim era luna septembrie, cel mult octombrie. Așadar vom prinde, ca eficacitate în cel mai fericit caz al doilea maxim al gripei, care este la vârf undeva în februarie-martie“. Abia la sfâr­șitul săptămânii trecute, vaccinurile au sosit la Arad și au început să fie distribuite medicilor de fa­milie. Dar, ca și în țară, acestea sunt în cantități insuficiente. „Eu am solicitat 30 de doze și am primit 17 bucăți. Din ce am discutat cu colegii și ei au primit cam jumătate din cantitățile solicitate“, declară medicul de familie L.S. Așadar, nici în acest an pro­blema asigurării, în timp optim a unor vaccinuri antigripale în cantități suficiente, nu s-a putut rezolva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.