În această perioadă, în plin sezon al afecțiunilor respiratorii, câte 220 de pacienți se prezintă, zilnic, în Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, ceea ce înseamnă 10 pacienți pe oră.
În intervalul 20 decembrie 2023 – 10 ianuarie 2024, aproximativ 4.400 de pacienți au necesitat investigații medicale în regim de urgență.
Comparativ cu perioada 20 octombrie – 10 noiembrie 2023, numărul cetățenilor care s-au prezentat în UPU a crescut cu 720. Marea parte a diagnosticelor – 1.202, atât în cazul adulților (865) cât și al copiilor (337), a fost reprezentată de afecțiunile respiratorii de sezon – viroze, pneumonii, gripă .
„Acest număr crescut de pacienți cu infecții virale respiratorii, însoțite de alterarea stării generale de sănătate, a condus la aglomerarea UPU și a ridicat numeroase probleme de gestionare și separare a fluxurilor de pacienți, de izolare a celor infectați, probleme cu asigurarea personalului din UPU (și noi suntem oameni și ne-am îmbolnăvit), probleme care s-au tradus prin creșterea marcată a timpilor până la preluarea pacienților din triaj, timpilor pentru investigații și stabilizarea pacienților precum și, mai ales, de găsire a unui loc de internare pentru acești pacienți. Pentru numeroase cazuri, după realizarea evaluării și stabilizării corespunzătoare, am fost nevoiți să temporizăm pacienții peste 24 de ore în UPU, (cu administrarea tratamentului corespunzător), până la găsirea unui loc pentru internare. De asemenea au fost mulți pacienți care au necesitat ventilație mecanică, non-invazivă sau chiar invazivă. Toate aceste probleme au fost observate și în Unitățile de Primire a Urgențelor din întreaga țară și chiar la nivel european, iar având în vedere faptul că de luni a reînceput școala, ne așteptăm la un nou val de infecții respiratorii, mai ales în rândul copiilor”, a explicat dr. Radu Jipa, medic șef Unitatea Primire Urgențe a SCJU Arad.
La ora actuală secțiile de Pneumologie, Infecțioase Copii și Adulți, pediatriile tratează, în cea mai mare parte pacienți cu afecțiuni respiratorii de sezon.