De o bună bucată de vreme tot am stabilit o întâlnire cu doamna Crina Melania, primarul comunei Vărădia de Mureș. Ultima discuție pe acest subiect am avut-o la instruirea cu primarii și secretarii de la Moneasa, dată fixată în această săptămâna și întâlnire la care doamna primar a întârziat o oră, scuza fiind că a intervenit o ședință la care a trebuit să ia parte.
După apariția acesteia am început să vorbim:
– Doamnă primar, mă bucur că ne-am întâlnit, așa cum era de altfel și stabilit.
– Da, așa este, și eu am așteptat această întâlnire dar a intervenit ceva și a trebuit să plec de la birou, munca unui primar fiind în special pe teren, nu la birou pentru că sunt nenumărate probleme într-o administrație.
– Este adevărat. Doamnă primar, sunteți la primul mandat în fruntea primăriei, cum vi se pare administrația?
– Administrația nu este atât de grea atunci când ai personal care știe cum să își facă treaba, lucru de care eu nu mă pot plânge. Chiar și atunci când cineva, din diferite motive nu poate ajunge la muncă, noi găsim o soluție să ne ocupăm așa cum trebuie și de partea de care se ocupa acea persoană.
Pentru noi, cetățenii sunt pe primul loc și de aceea, un cetățean nu va trebui să facă niciodată două drumuri pentru o hârtie de care are nevoie de la primărie. Chiar dacă mai sunt unii care poate văd lucrurile altfel, asta nu mă deranjează pentru că e normal să nu gândească toți oamenii la fel.
Când am preluat mandatul de primar, primăria avea datorii, nu mi-a fost ușor să le achit pe toate, dar am încercat să îmi iau rolul cât mai în serios și să rezolv toate aceste probleme chiar dacă nu a fost deloc simplu.
– Ați precizat că cei din administrație, inclusiv dumneavoastră, nu au voie să-și închidă telefonul. Ce ne puteți spune despre această regulă?
– Da, așa este, telefoanele trebuie să fie mereu deschise. Cetățeanul te caută atunci când are nevoie de tine, nu de dragul tău.
– Făcând o paranteză, eram într-o zi în biroul primarului undeva pe Valea Crișului când, o funcționară deschide ușa biroului anunțându-l pe respectivul primar că a fost căutat la telefon, ea spunându-i persoanei din telefon că primarul lipsește. După câteva secunde, primarul își îndreaptă atenția către mine, moment în care i-am spus că nu mi se pare corect modul în care a procedat. Ce părere aveți despre această situație?
– Este un lucru grav, care la mine nu s-a întâmplat niciodată.
– Revenind la discuția noastră. Care sunt lucrările pe care le aveți la început de mandat?
– Am mai multe. Primul dintre ele ar fi PUGUI (Planul de urbanism general pentru intabularea gratuită), am șase contracte cu OCPI (Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară) Arad în vederea intabulării terenurilor intravilane și extravilane în toate localitățile ce aparțin de comună. Când am preluat administrația, un singur proiect era în derulare și care nu s-a finalizat până în ziua de azi, mai exact, DC72 de la km 0-12 pe ruta Lupești-Pârnești.
În anul 2016-2017 am depus mai multe proiecte, unele pe AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) pe Fonduri Europene, altele pe PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală).
În anul 2017 am depus pe AFIR un proiect în vederea asfaltării unor străzi din Vărădia, proiect aprobat dar momentan nefinalizat, probabil trebuie să mai așteptăm puțin. Un altul ar fi reabilitarea Căminului Cultural din Vărădia de Mureș, costurile se ridică la 250 de mii de euro, este eligibil și suntem în faza de achiziție.
În al treilea proiect depus tot pe AFIR este vorba despre achiziționarea unui utilaj (o auto­specială) de care avem mare nevoie la primărie.
Cât despre proiectele prin PNDL, acestea ar fi: reabilitarea și dotarea școlii și grădiniței din localitatea Julița în valoare totală de 607 mii de lei. Alt proiect este acela de reabilitare și dotare a Școlii Gimnaziale „Cristian Herbei” din Vărădia, costurile ajungând la 2,198 mii de lei, proiectul fiind aprobat și cu câștig la licitație. Ultimul proiect PNDL este pentru drumul de interes local, acesta are o lungime de 8 km, proiectul fiind deja în achiziții și valorând 6,854 mii de lei.
Pe lângă acestea, am amenajat deja o capelă la Vărădia, am separat dispensarul medical uman în Julița, microbuzele noastre școlare efectuează zilnic 200 de km pentru transportul școlarilor și preșcolarilor din Julița și Vărădia de Mureș.
Primarul Crina Melania consideră și că în anii 2017-2019 a fost văduvită de bani de la bugetul CJA și că, în opinia ei, acești bani nu ar trebui distribuiți după criterii politice.
Opiniile cetățenilor
În timp ce făceam niște poze în satul Julița, doi cetățeni au venit direct la mine:
– Faceți poze, domnule?
– Da, am fost și pe la primărie. Ce părere aveți despre comportamentul personalului din primărie?
– Se comportă foarte frumos, ne ajută când avem nevoie și doamna primar se interesează mereu de probleme noastre, suntem mulțumiți de ei.
Voicu Sida

Recomandările redacției