Michael Schumacher, 50 de ani, ar fi ajuns ieri la Paris pentru un tratament de câteva zile. „Le Parisien” scrie că ieri, la ora locală 15:40, Michael Schumacher a ajuns la Spitalul Georges Pompidou, din Paris. Acesta a fost acompaniat de mai mulți medici și asistente și ar urma să facă un tratament sub supravegherea doctorului Philippe Menasche, unul dintre cei mai renumiți din lume.
Schumacher ar urma să fie supus unui tratament cu celule stem și e programat să plece joi din spital. Presa din Franța scrie că Schumacher a mai venit de cel puțin două ori până acum la spitalul din Paris. Fostul pilot trebuia să vină și-n iulie, dar vizita a fost amânat din cauza unor probleme de sănătate.
ACCIDENT TERIBIL
Pe 29 decembrie 2013, Michael Schumacher a suferit un accident în timp ce se afla la schi. El a fost diagnosticat cu un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală, fiind operat de două ori la spitalul din Grenoble.
A fost transferat pe data de 16 iunie 2014 la o unitate medicală de specialitate din Lausanne.
Renumitul pilot a fost externat pe 9 septembrie 2014 și până în prezent la fost tratat în locuința lui din localitatea elvețiană Gland.
Sport 5
Mircea Rednic a prefațat duelul cu „U” Cluj: „E un meci pentru primul loc din play-out, vom face tot ce e posibil ca să venim cu un rezultat pozitiv”
citește mai mult »