Cântăreţul Shaggy a anunţat că va lansa primul album solo din ultimii opt ani, care va fi, totodată, primul de după colaborarea cu Sting „44/876″ (2018), care a fost nominalizată la premiul Grammy pe 2019 pentru cel mai bun material discografic reggae, anunţă platforma contactmusic.net.
Muzicianul a colaborat pentru materialul inclus pe „Wah Gwaan?!”, numele viitorului său disc, cu Nicky Jam şi Jason Derulo. De altfel, Shaggy a lansat de curând single-ul „Use Me”, o piesă care va fi inclusă pe acest disc.
Albumul urmează să apară pe 10 mai.
Cunoscut pentru hitul „It Wasn’t Me”, Shaggy a lansat albumele „Friends” şi „Summer in Kingston” în 2011, iar acum se va întoarce la rădăcinile sale jamaicane, spun jurnaliştii de la Rolling Stone. „Rise”, albumul său din 2012, nu a fost lansat decât în Europa, preluând nouă dintre pie­sele de pe „Summer in Kingston”.
Cunoscutul artist, deţinător al unui premiu Gra­mmy, a vândut peste 20 de milioane de albume în toată lu­mea, relatează Media­fax.

Recomandările redacției