Ne apropiem de sărbătorile de Paște, iar elevii Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” și-au pus talentul în practică realizând o serie de opere de artă în cadrul competiției deja tradiționale: „Tradiții și obiceiuri pascale”.

Concursul cu tema „Lumina sărbătorilor pascale”, care se adresa copiilor până în 14 ani s-a bucurat de peste 600 de lucrări înscrise 150 dintre acestea au fost premiate și vor fi expuse într-o expoziție temporară, la etajul 2 în Atrium Mall. Vernisajul are loc azi, 16 aprilie 2019, lucrările pot fi văzute și admirate până după sărbătoarea Învierii.

„Vă așteptăm să veniți și să descoperiți o perspectivă artistică asupra acestor sărbători, care sperăm să vă lumineze gândurile și sufletele”, spun organizatorii evenimentului.

Recomandările redacției