Prăbușirea unui zid al Cetății Șoimoș a adus cu sine numeroase comentarii, atât în mediul online dar și printre cei care iubesc acest edificiu și sunt îngrijorați de soarta cetății, fie că sunt din zonă, fie că sunt doar iubitori de istorie.

Administrația locală a orașului Lipova a venit astăzi cu o veste bună. Se pare că a fost găsită o nouă sursă de finațare prin Compania Națională de Investiții cu susținerea Institutului Național al Patrimoniului.

Prima etapă din acest proiect va fi expertiza tehnică și documentațiea DALI (Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție) urmând ca proiectul de consolidare și restaurare al Cetății  să fie realizat și desfășurat prin Compania Națională de Investiții. Toate aceste etape se vor realiza în colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului.

”O nouă sursă de finanțare pentru CETATEA  „ȘOIMOȘ” a fost identificată prin Compania Națională de Investiții și cu susținerea Institutului Național al Patrimoniului .

Așa cum recent am afirmat în spațiul public, Cetatea „Șoimoș” reprezintă un  simbol al orașului Lipova și administrația locală a inițiat, încă de la repunerea acestui obiectiv în administrarea directă a Primăriei și Consiliului Local Lipova, toți pașii necesari pentru identificarea și obținerea unei finanțări care să asigure reabilitarea și valorificarea Cetății „Șoimoș”.

În acest sens cu ocazia ultimei vizite la București, la Compania Națională de Investiții (CNI) și Institutul Național al Patrimoniului (INP), a fost discutat și acest subiect.

Alături de colegul meu, viceprimarul Ioan LĂPADAT și cu sprijinul d-lui Mihai FIFOR – deputat, am discutat împreună cu doamna Manuela PĂTRĂȘCOIU – Director general CNI SA și doamna Valeria Oana ZAHARIA – Manager interimar INP despre situația Cetății Șoimoș, iar soluția pentru finanțarea unui proiect la Cetatea Șoimoș, derulat prin CNI SA și cu susținere din partea Institutului Național al Patrimoniului,  nu a întârziat să apară, fiind identificată sursa de finanțare care va asigura CONSOLIDAREA și RESTAURAREA Cetății Șoimoș.

Pentru că este vorba despre un proiect extrem de complex și amplu, la care vor fi necesar de parcurs pași importanți și realizați de profesioniști în domeniul obiectivelor de patrimoniu,  împreună cu  Valeria Oana ZAHARIA – Manager interimar INP,  am discutat fiecare detaliu și a fost etapizat întreg proiectul pentru consolidarea și restaurarea Cetății „Șoimoș”, prima etapă din acest proiect – expertiza tehnică și întreaga documentație DALI (Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție) urmând a fi realizată în colaborare și prin implicarea Institutului Național al Patrimoniului,  luarea tuturor măsurilor de siguranță pentru asigurarea unui obiectiv precum Cetatea Șoimoș,  odată cu intervențiile presupuse de un astfel de proiect, fiind o etapă primordială.

După finalizarea acestei etape DALI de către Institutul Național al Patrimoniului, proiectul de consolidare și restaurare a Cetății „Șoimoș” va fi realizat și desfășurat prin Compania Națională de Investiții.

Odată cu realizarea acestui proiect, administrația locală a orașului Lipova va face un pas uriaș pentru dezvoltarea turismului și implicit a orașului și va reda comunității și întregii țări un obiectiv istoric și de patrimoniu deosebit – Cetatea „Șoimoș”!

Mulțumim fiecărei persoane care a făcut posibil toate aceste demersuri, oameni care au crezut la fel de mult ca și noi în concretizarea unui astfel de proiect și care au realizat ce înseamnă cu adevărat un obiectiv de rangul Cetății Șoimoș, care dincolo de a fi un obiectiv turistic, istoric și de patrimoniu, este un simbol și un loc unic, situat într-un peisaj de o frumusețe rar întâlnită”, transmite primarul Lipovei Fabius Florin Pera.

 

Recomandările redacției