În ultima perioadă, au fost făcute publice o serie de cazuri de violență asupra animalelor. Nenumărate cazuri de cruzime și abuz față de câini și nu numai au stârnit revolta opiniei publice. În ultimii ani, s-au făcut și la noi, încet, pași pentru protejarea animalelor, cu pârghii legislative, nu doar prin voluntariat.

În curând, cazurile de violență și neglijență asupra animalelor, obligațiile propietarilor de necuvântătoare ori poluarea voluntară cu deșeuri a mediului vor putea fi raportate unei unități care se va axa numai pe acest domeniu. Va fi acordată asistență juridică gratuită, pentru diverse cazuri.

Anunțul înființării unui astfel de birou a fost făcut și la Arad, unde își desfășoară activitatea câteva ONG-uri pentru protecția animalelor, dar unde și multe persoane își dedică din bunăvoință, timpul și banii, pentru a salva și îngriji patrupede.

Așadar, Asociația Registrul Electronic al Animalelor Domestice și de Companie (READC), împreună cu diferite ONG-uri și activiști ai protecției animalelor, mediului și drepturilor civice au înființat Biroul Juridic Român pentru Protecția Animalelor și Mediului.

Acest birou va acorda asistență juridică ONG-urilor de protecție a animalelor, activiștilor și proprietarilor de animale aflați în conflict cu autoritățile responsabile în acest domeniu.

„Toți cei care sunt prejudiciați în drepturile constituționale prin abuzuri din partea autoritățiilor competente și nu dispun de experiență juridică și resurse necesare, pot apela la Biroul Juridic Român pentru protecția animalelor și mediului în mod gratuit. Scopul Biroului este de a asigura tuturor cetățenilor, acces la colecția de legi care se aplică asupra lor și a animalelor de companie deținute de aceștia și care trebuie respectate de autorități“, au anunțat reprezentanți ai biroului.

Se urmărește pe această cale informarea corectă a cetățenilor, garantată în constituție, îndrumarea asociațiilor și totodată, conștientizarea autorităților responsabile, prin implicarea în acțiuni de sprijinire a sănătății și siguranței publice, a bunăstării animalelor, pentru a se înlătura astfel abuzurile din sistem.

Combaterea ecarisajului fictiv plătit de către contribuabili, monitorizarea proiectelor de combatere a bolilor transmisibile de la animal la om, promovarea obligațiilor propritearilor de animale sunt priorități ale biroului. „Așteptam această inițiativă de mult să se concretizeze, pentru a se stabili clar unde se pot adresa propritearii de animale, asociațiile, adăposturile, pentru diferite situații. S-au depus eforturi mari pentru salvarea animalelor, pentru acțiuni informative, pentru promovarea adopției. Vrem să se combată abuzul față de animale, iar cei care se fac vinovați de cruzime și ucidere să fie pedepsiți, conform legii. Vrem ca autoritățile să nu se mai eschiveze când trebuie să respecte legea“, spune Tiberiu, un voluntar arădean dedicat salvării câinilor fără stăpân.

În România există deja câteva cazuri în care, cei care au fost găsiți vinovați de uciderea animalelor sau cruzime față de acestea au fost trași la răspundere. Un bărbat a primit pedeapsa cu închisoare în regim de detenție pentru uciderea unui câine, în timp ce, săptămâna trecută, un alt bărbat din Capitală a fost arestat tot pentru omorârea cu cruzime a unui patruped.

Vom reveni cu amănunte.

 

  • Emil spune:

    De ce e dat prin lege ca rasa amstaf sunt rase periculoase ?
    Eu sunt deținător si am foarte mulți prieteni care dețin cainii rasa amstaf si sunt cei mai cuminți, pichinejii sunt mult mai periculoși de cât câini din rasa amstaf !
    Mie mi se pare absurd sa i pun botniță cand ies cu el la plimbare

  • Andreea spune:

    Mulțumită primarilor ce dețin caini amstaf sau pitbull, special pentru luptele de câini, ca nu le place munca si nu stiu altfel sa faca bani decat prin violență si alte combinatii.
    Botniță trebuie sa ii pui oricărei rase de caine cand iesi cu ei la plimbare, fie el de talie medie sau mare. Poate sa fie cel mai blând caine de pe pamant, dar nu stii cand ii năzare sa muște ca ii se pare lui un om suspect.
    Asta am patit personal in ratb, eu avand o blândețe de caine, foarte prietenos cu oamenii de fel. A urcat un cetățean la prima statie, iar cainele a inceput sa maraie la el si sa latre isteric…mai mai sa se repeada la el. Noroc ca avea botnita. Am fost nevoita sa cobor cu el la prima.

  • Dinu Ligia spune:

    As dori sa ma angajez .Imi plc foarte mult animalelesi sigur as face treaba.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției