La sfârșitul săptămânii trecute la Arad a avut loc cea de-a opta ediţie a Festivalului Minorităţilor. Evenimentul a debutat cu expoziţia „Poduri între naţiunile europene”, la care a participat și vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Surijan. În cadrul evenimentului, iniţiat de Mişcarea Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor, au fost expuse lucrări care prezintă personalități notabile, care au acționat ca persoane de legătură, ca liant cultural, între două sau mai multe națiuni din bazinul intercarpatic. Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Surijan, a spus că țările nu trebuie să fie unite doar în tragedii, ci și în lucruri mai plăcute. El a dat exemplul de mobilizare și colaborare pe care l-au avut Ungaria și România atât la ultimul accident petrecut în țara vecină unde trei români și-au pierdut viața și alți zeci au fost răniți, dar și la moartea sportivului Marian Cosma. „Îmi pare foarte rău că nu ştiu limba română. Între autorităţile române şi maghiare există o colaborare excelentă în aceste situaţii grave. Problemele ne aduc împreună şi ne fac să fim uniţi. Aş dori însă să fim uniţi şi în alte activităţi comune”, a spus László Surján. Vicepreşedintele Parlamentului European a vorbit apoi despre expoziţia pe care a prezentat-o la Arad. „Mă bucur că această expoziţie a ajuns aici, într-o clădire extraordinară, într-o sală superbă. Este o expoziţie itinerantă, care a fost vernisată în urmă cu un an, la Bruxelles, şi care prezintă oameni născuţi în aceeaşi regiune, care au format punţi între diferite culturi ale Europei. Odată cu această expoziţie am pornit să văd ce tensiuni au existat în zona intercarpatică şi cred că aceste tensiuni, prin rădăcinile culturale, putem să le eliminăm. Putem să demonstrăm că numai împreună putem să reuşim în Europa”, a mai spus László Surján.
În cadrul expoziţia „Poduri între naţiunile europene” a fost lansat și un catalog despre minoritățile care conviețuiesc în Arad. „Aradul, reper de coabitare interetnică”, căci despre acest catalogul este vorba, a apărut cu sprijinul Primăriei Arad și prezintă informaţii despre opt minorităţi. Catalogul mai evidenţiază contribuţia co- munităţilor etnice la dezvoltarea oraşului şi judeţului Arad, scoţând în evidenţă activitatea unor personalități locale, precum Salacz Gyula, cel mai longeviv primar al Aradului, Sava Tekelija, întemeietorul a numeroase instituţii cultural-educative din Arad, sau familia Neuman care, timp de aproape 100 de ani, s-a implicat în progresul şi prosperitatea oraşului. La evenimentul care a avut loc în sala „Regele Ferdi- nand” au participat pe lângă reprezentanții minorităților din județul nostru și multe personalități arădene. După expoziție a urmat parada minorităţilor. Aceasta s-a desfășurat pe traseul Palatul Administrativ – Teatrul Clasic „Ioan Slavici” – strada Meţianu – Piaţa Catedralei – Parcul Reconcilierii. A urmat apoi în Parcul Reconcilierii un spectacol folcloric.
Claudia Untaru Crețu
![](https://www.glsa.ro/wp-content/uploads/2024/07/Screenshot-2024-07-01-210713.png)
Sport 46
Autogolul lui Vertonghen, decisiv la Dusseldorf: Franța – Belgia 1-0
citește mai mult »